Oamenii de afaceri din regiunea Lazio vor sa investeasca in agricultura, constructii si comunicatii. La parteneriatele cu firmele doljene se adauga o investitie privata autohtona intr-un cartier rezidential in Craiova, in valoare de peste 350 de miliarde de lei.
O delegatie formata din oameni de afaceri italieni din regiunea Lazio se afla in aceste zile la Craiova pentru a stabili relatii de colaborare cu firmele românesti, pe diverse domenii de activitate. Italienii s-au aratat dispusi sa investeasca in mai multe sectoare, cum ar fi agricultura (in culturi, viticultura si cresterea animalelor), constructiile civile si industriale si comunicatiile.
Ieri, reprezentantii a cinci firme de profil din regiunea Lazio s-au intâlnit cu mediul de afaceri local, la Camera de Comert si Industrie (CCI) „Oltenia“, pentru a stabili relatii de colaborare. „In acest moment, nu putem pronunta o suma privind investitiile directe in Dolj. Bugetul se va concretiza dupa ce vom stabili o colaborare cu firmele românesti“, a precizat Lorenzo Mangiapello, presedintele Consortiului pentru Dezvoltare Regionala Roma-Latina. Italienii au venit insa cu idei concrete de afaceri. Spre exemplu, societatea Galli-Visetin este interesata sa achizitioneze intre 50 si 150 de hectare de teren pentru a practica agricultura. La fel si firma D’arco, cea care doreste sa cumpere intre 20 si 50 de hectare de teren pentru viticultura. Mai mult decât atât, o posibila colaborare in domeniu s-ar putea solda si cu retehnologizarea unor linii de productie pentru vinuri. Alt sector vizat este cel al cresterii animalelor si lactatelor. Societatea Eco-Com vrea sa infiinteze in Dolj un punct de transformare a laptelui pentru comercializare (pentru care are nevoie de doua hectare de teren), la care s-ar adauga si infiintarea unei ferme de oi si vaci – care are nevoie si ea de 20 de hectare de teren.
Alta societate, deja prezenta in România, Tecres SRL, este specializata in constructiile civile si industriale – infrastructura. Deja firma are un posibil partener local, care le-a spus italienilor ca are in vedere construirea, la marginea Craiovei, a unui cartier rezidential de vile, pentru care doreste sa investeasca in jur de 350 de miliarde de lei vechi (zece milioane de euro). „Este vorba de o combinatie de bloc-vila in regim P+2 etaje. In total, 250 de apartamente. Le-am spus italienilor ca, daca stabilim o colaborare si vor lucra aici, ar putea avea nevoie de o resedinta“, a spus Lucian Capitanescu, directorul firmei implicate in acest proiect.