8.4 C
Craiova
sâmbătă, 20 decembrie, 2025
Știri de ultima orăSportHizo s-a contrazis cu Condescu

Hizo s-a contrazis cu Condescu

Dat afara de la Pandurii dupa esecul cu CFR Cluj de pe teren propriu, antrenorul Viorel Hizo s-a reintâlnit joi seara cu presedintele Marin Condescu, pe calea undelor, in cadrul emisiunii TV „Om la om“, moderata de Florin Calinescu. Cei doi ar trebui sa se prezinte martea viitoare la Comisia Tehnica din cadrul FRF, pentru a stinge litigiul dintre cele doua parti. Condescu sustine in continuare ca Hizo este angajat al clubului si il asteapta la locul de munca pentru a-i oferi o grupa de copii sau postul de director sportiv, in timp ce tehnicianul solicita sa i se plateasca integral contractul pentru ca a fost indepartat abuziv din functie.


„Domnul Hizo nu are desfacut contractul cu clubul Pandurii, doar pe cel de antrenor principal. Il astept la negocieri dupa ce-i va trece supararea si va putea sa aleaga orice vrea, inclusiv postul de director sportiv. M-as bucura daca domnul Hizo ar câstiga acest litigiu, iar echipa s-ar salva“, a declarat Condescu.


In schimb, Hizo este sceptic ca ar putea avea câstig de cauza in litigiul cu clubul Pandurii, care beneficiaza de relatii la FRF si Liga, antrenorul facând trimitere la prietenia lui Condescu cu Sandu Boc, vicepresedintele celor doua foruri. „Eu nu am intrarile domnului Condescu pe la Federatie si Liga, insa, fiti convinsi ca echipa se va salva“, a afirmat Hizo.


Atât Hizo, cât si Condescu s-au pus de acord in privinta sanselor de salvare de la retrogradare a „pandurilor“. Debordând de optimism, seful gruparii gorjene a dat garantii ca echipa sa va juca si la anul in primul esalon, mizând pe cinci victorii din tot atâtea posibile in finalul campionatului, mai mult decât in tot restul sezonului. „Suta la suta nu vom pica. Facem 15 puncte, adica obtinem numai victorii“, sustine Condescu, convins ca retrogradarea se va decide in ultima etapa, si nu la Vaslui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS