Cuvintele mentionate in titlu apartin lui Constantin Brâncusi si au fost rostite, se spune, cu ocazia inaugurarii complexului de la Târgu Jiu. Pe atunci nu se stia si cu greu au putut fi stavilite intentiile multora de a demola Coloana Infinitului… Azi stim ca aceasta coloana este un element de unire intre pamântul românesc si vesnicia cerurilor, o scara româneasca spre eternitate.Fericiti cei care pot spune ca au lasat ceva in urma lor; ceva frumos macar, daca nu peren.
Cu o perversiune in care recunosc o doza de rautate ma intrebam care ar fi raspunsul daca propozitia din titlu ar fi fost rostita de Adrian Nastase. Intrebarea ar fi, in primul rând, inutila, caci ea contine un verb la trecut, pe când domnul Nastase „este Nastase ce este“, dupa modelul lui Vanghelie care „este primarul ce este“. Chiar daca intrebarea ar capata o oarecare legitimitate, raspunsul lapidar „stim“ ar fi contrazis de evenimente recent izvorâte chiar din PSD; opiniile astfel exprimate sunt atât de contradictorii incât clarifica pe deplin problema. Iliescu spune ca Nastase e un baiat bun, pe când Iorgovan spune ca e o fetita rea. Geoana spune ca Nastase dauneaza imaginii partidului, pe când Iliescu spune ca este util partidului; poate tocmai datorita faptului ca el dauneaza imaginii sale. Cu alte cuvinte, rationând marxist, locul celui cu pete, virtuale sau reale, este printre cei patati. Tot Iliescu reliefeaza un lucru fundamental, care a scapat multora: pentru petele ingâmfate vina o poarta presa. Numai ca, evoluând, Iliescu nu-i mai magareste pe ziaristi. Dimpotriva, el atribuie presei, ca un suprem omagiu si cu mult altruism, una din calitatile Domniei sale fundamentale, spunând ca presa e parsiva. Asa ca Nastase devine brusc martir, victima. Imaculat ca o fata mare si având si zestre frumoasa, acum asteapta sa fie rapit; precum Stralucirea. Si pentru a crea conditii optime, a predat cele 40 de arme de vânatoare; altfel ar fi putut impusca pe cineva intr-o regiune anatomica intima, situata sub Ciomu…
Astfel, speranta ca acest caz al lui Nastase ar putea genera niste seisme capabile sa asaneze viata politica s-a dus pe apa sâmbetei. Cei care sperau in consecinte capabile sa zdruncine si sa reformeze PSD au fost dezamagiti; si pe buna dreptate. Nu se poate accepta distrugerea acestui partid care a fost continuu interesat de soarta celor umili si saraci, carora, prin exemplul personal, le-a aratat ca singura cale de scapare de saracire este imbogatirea rapida si consistenta. De aceea, ultimii patru ani de guvernare PSD s-au caracterizat prin cresteri bugetare consistente; unde sunt acesti bani este un mister pe care il stie toata lumea. Asa ca nu va speriati; lucrurile ramân cum am stabilit: parlamentarii ramân cu privilegiile scandaloase, Carmen Paunescu nu face puscarie, motiv pentru care, de fericire, sotul ei doarme in Senat pe banii nostri, judecatorii continua sa puna in libertate criminalii si banditii, motivând ca ei reprezinta un pericol social minor fata de politicieni, iar controlul averii lui Nastase nu se poate face din cauza unor vicii de procedura. Tariceanu continua sa guverneze cu aceeasi discretie si modestie, contrastând cu eforturile, de multe ori stângace, dar mereu consistente ale Monicai Macovei. Petre Carp spunea ca e greu sa guvernezi in mijlocul intrigilor si al bizantinismelor; Tariceanu poate.
Basescu continua sa fie un presedinte-jucator, asa cum era necesar si de dorit. Dar n-am dorit sa joace si fotbal… Si nici sa joace prea mult, fiindca e obositor. Chiar si a da un telefon necesita efort. De aceea, e nevoie si de pauze de odihna, si de reflectii. Pentru a determina raportul favorabil intre forta si idee. Desi multe lucruri pe care le spune Basescu sunt adevarate, tocmai de aceea n-ar trebui spuse… Pentru ca, pentru o anumita categorie de oameni, nimic nu e mai condamnabil decât adevarul spus in fata…
Pentru accesele legitime de deznadejde care ne incearca, singura sansa de salvare este apelul la o deznadejde si mai mare, agatarea de o amagire si mai mare care s-o rivalizeze pe cea actuala, ba chiar s-o depaseasca. O astfel de amagire ar putea fi ideea alegerilor anticipate. Tot pe liste, tot cu aceiasi candidati, ce ne-ar aduce? Politicienii tineri n-ar avea nici o sansa. Cazul Olteanu este o exceptie, oarecum dirijata, dar care confirma regula. „Te-or intrece nataraii/Chiar de-ai fi cu stea in frunte“.
Dar oare noi, oamenii obisnuiti, noi, cei multi, n-avem nici o vina? Nu asteptam totul de la altii, de la Dumnezeu, de la Uniunea Europeana, crezând ca totul ni se cuvine? Crezând ca este un dat faptul ca românul se naste bursier, traieste functionar si moare pensionar?
Ma conving din ce in ce mai mult ca printre caracteristicile noastre intime fundamentale se numara resemnarea si imobilismul; ceea ce ne-a condamnat si ne va condamna in continuare la un destin mediocru.
Vom putea spune noi, cei de azi, urmasilor nostri „nici nu stiti ce va lasam in urma?“
Cred ca nu; caci nu le lasam mai nimic.
