Una dintre temele saptamânilor trecute, pe lânga termopanele lui Adrian Nastase si telenovela cu arestarea lui Dinu Patriciu, pe lânga victoriile românesti din cupele europene la fotbal si asumarea raspunderii guvernamentale pe 17 legi adunate intr-una singura de Guvernul Tariceanu (ce-o fi fost atât de special in legile acestea ca sa nu se dezbata normal in Parlament?), a fost si „scandalul“ privilegiilor parlamentarilor.
Istoria e lunga. Parlamentarii români au constatat ca e nevoie de o lege speciala, care sa le fixeze drepturile si obligatiile. Daca ai fi un om obisnuit, n-ai intelege de ce. Dar intr-o tara in care functionarii parlamentari au legea lor speciala, ca si politistii, militarii, magistratii, vamesii, notarii, revolutionarii si câte alte categorii, poti sa accepti ca fiecare vrea sa apartina unei caste cu reguli stricte si beneficii speciale. Daca se poate, pe cheltuiala altor categorii.
Daca ii intrebi pe initiatori ce si cum, iti spun ca si alte state europene au legile lor speciale. Da, au.
De exemplu, Marea Britanie. Membrii Camerei Comunelor au o lege speciala pentru ca aceasta Camera, cel mai vechi parlament din lume, a fost infiintata pentru ca reprezentantii diferitelor categorii sociale sa se poata opune cererilor reginei sau regelui si sa reglementeze viata laica. Din acest motiv, chiar si astazi, când regina vine in Camera Comunelor, deputatii se retrag intr-o camera mica, iar când sambelanul reginei le bate in usa sa ii cheme sa o asculte pe regina, ii trântesc usa in nas. Uneori simbolic, alteori de-a binelea, cum a fost in anul in care Lady Diana a murit. Multi britanici au acuzat regina si casa regala de nefericirile acestei prea iubite doamne.
Parlamentarii englezi au intr-adevar un numar de privilegii, unele fixate prin traditie, altele legiferate, dar ele nu protejeaza parlamentarul de relele pamântului. Parlamentarul englez poate fi perchezitionat daca un judecator cere acest lucru. Un parlamentar englez poate fi arestat pentru betie, accident de masina sau comportament ilegal daca intra in asemenea necazuri. Un parlamentar englez nu are pensie decât cât a cotizat la fondurile publice si private de pensii. Este drept ca salariul sau este ceva peste o suta de mii de lire pe an (de 15 ori mai ridicat decât salariul unui parlamentar român), iar restrictiile sale sunt mult mai mici decât ale românului. Un parlamentar englez poate face emisiuni de radio si televiziune si este bine platit pentru acestea. Un român nu poate, ca, daca esti parlamentar, automat esti si batut in cap, asa ca nu ai voie sa apari pe ecranele televizoarelor. Un parlamentar englez poate face parte din consilii de administratie, chiar la firme detinute de stat, si incaseaza o redeventa frumoasa pentru acest efort. Un parlamentar român nu are voie, fiind din capul locului un hot inca nedescoperit. Un parlamentar englez are o alocatie pentru cabinetul sau la nivelul salariilor si preturilor pietei, un parlamentar român are o suma forfetara care, daca ii ajunge – bine, daca nu, sa caute dânsul sponsori cu sacosa, ca nimeni nu poate finanta legal un deputat sau un senator român. Toate aceste date si multe altele pe deasupra le puteti gasi intr-un admirabil volum intitulat „Animalul Politic“, de Jeremy Paxman, tradus la editura Nemira, anul trecut (pacat ca traducerea e cam grosiera si pierde o suma de subtilitati ale ironiei britanice).
Nu am votat pentru lege. Când s-a votat a doua oara, am iesit din sala. Dar am citit-o cu atentie, am ascultat interventiile colegilor din toate partidele pe marginea ei, am citit legile care protejeaza parlamentarii din alte tari europene. Si am ramas la parerea mea, pe care unii cititori o stiu de mult: avem prea multi parlamentari, prea multi consilieri si ministri, chiar prea multi primari, conducând destinele a câteva sute de oameni in comunele mici. Avem 45 de mii de politicieni si 120 de mii de functionari publici. Deci un politician la trei functionari publici. Ar trebui sa fie unu la cinci, sau chiar unu la sapte, cum este in Anglia. Daca am avea mai putini parlamentari, am avea mai putine cheltuieli. Si atunci am putea, justificat, sa le cerem sa nu-si acorde privilegii. Si am putea sa-i platim mai bine, pentru a nu mai fi tentati (unii, foarte putini) sa umble cu saru’mâna la penalii de ieri, de astazi si de mâine.
