De mai bine de jumatate de secol, raul si ura ne domina istoria; sentimente care, daca am putea argumenta ca ne-au fost partial impuse, au gasit la noi conditii extrem de favorabile de dezvoltare. Ura, justificata prin necesitatea combaterii eficiente a raului, a fost precis directionata; impotriva burghejilor, a exploatatorilor, a chiaburilor, a imperialistilor etc. Subiectele opuse propuse pentru polarizarea iubirii nu erau prea atractive; Stalin, omul sovietic, partidul si liderii sai, lideri care din timp in timp erau detronati si trecuti in tabara celor care trebuia urâti. Pentru a putea fi mai bine stapânita, intreaga populatie era impartita in doua categorii calitativ distincte si antagonice. Printre acestea, o oponenta neaparat utila era antagonismul dintre «clasa muncitoare» (mintita, ca si acum, ca reprezinta forta conducatoare) si intelectualitate, pericol permanent, caci intelectualul nu se putea lasa convins decât atunci când era cumparat si-si dadea seama de adevaruri. Cetatenii, chiar cei cinstiti, erau convinsi ca informarea organelor specializate ale statului despre activitatile gresite sau dusmanoase ale intelectualilor este o indatorire cetateneasca. Adevarul ca orice fel de munca cinstita, fizica sau intelectuala, trebuie egal apreciata ar fi dus la o anumita pace sociala, complet potrivnica unui regim dictatorial sau corupt, cum este cel din zilele noastre. Perfectiunea manifestarii incitarii la ura intre muncitori si intelectuali au constituit-o mineriadele. Din care minerii, manipulati in mod josnic si mârsav, n-au avut nimic de câstigat. Au câstigat putere si averi nerusinate escrocii de elita ai neamului.
Ecoul, amprenta acestei atitudini fata de intelectuali, l-am simtit cu ocazia recentei greve a profesorilor. Indignarea impotriva meditatiilor, discutabile uneori, dar nicidecum incadrabile in categoria de „furt“, a incercat sa scuze lipsa indignarii in cazul marilor furturi ale unui Boerica, Bivolaru si multi altii. Ascunsi dupa perdele, dupa obiceiurile de alta data, au infierat public vecina care da meditatii, urmând ca ulterior sa se cerceteze daca e vinovata, ceea ce pentru informatori n-a avut niciodata importanta. Profesorii n-au bataturi in palma si nu muncesc opt ore pe zi; de aici pâna la „Moarte intelectualilor“ si „Noi muncim, nu gândim“ nu este decât un mic pas. Ce sa mai amintesti ca toate progresele stiintei pe care reclamantii le utilizeaza zilnic, electricitate, telefon, radio, televizor, medicamente, sunt datorate unor intelectuali care n-aveau bataturi in palma, ci poate pe creier. Si, ca sa puteti scrie reclamatii, cineva v-a invatat sa scrieti.
Sunt absolut de acord ca si in invatamânt exista ne-ajunsuri, unele grave. Intr-o societate in care coruptia, impostura, nesimtirea au devenit realitati dominante, nu se putea ca un anumit sector sa scape de aceste calamitati. Am multe de reprosat invatamântului, si o voi face, convins ca invatamântul si cercetarea sunt factorii esentiali pentru progresul unei natiuni. Dar, la acest moment, global vorbind, si cu cele bune si cu cele rele, este invatamântul mai putin performant ca alte sectoare? Ca de pilda, politia si justitia? Cum se explica faptul ca nici un mare corupt n-a fost prins si pedepsit, pe când sutele de mii de tineri, scoliti in România, sunt apreciati superlativ in tarile in care au emigrat; si, chiar daca au avut greutati la inceput, pregatirea lor generala i-a ajutat. Si atunci de ce un procuror, iesit la pensie inca tânar, are 40.000.000 pensie, iar unii profesori universitari sub 10.000.000?
De ce, la inceput, pe când Basescu era tepos, au fost scosi la pensie niste generali cu bube-n cap primind o prima de consolare de sute de milioane, pe când mie, doar cu mici cosuri in cap, mi s-au dat 2.000.000, când un cosciug mai pricopsit costa dublu. Din studentii pe care, impreuna cu colegii, i-am pregatit la masterat, peste 30 activeaza cu succes in invatamântul superior apusean sau american.
Spuneti ca greva dureaza prea mult; dar parlamentarii care sunt aproape permanent in greva cu 2.000.000 pe zi? Spuneti ca profesorii nu se gândesc la soarta copiilor vostri; dar voi va gânditi la soarta lor si a copiilor lor? Acum, când nu vin la scoala, ii apreciati si le recunoasteti utilitatea. Dar când merg la clasa ati fost sa va interesati de copii? Urmariti daca isi fac temele acasa? De ce profesorii, prost platiti, sa aiba numai obligatii si nu si dreptul la un trai decent?
In timpul grevei, am fost invitat la cercul metodic de matematica, unde profesorii se intrebau ce ar putea face ca elevii sa fie mai atrasi de studiu, ca parintii sa fie chemati in ajutor. Si de aceasta ii acuzati?
In ultimul timp s-au schimbat multe la noi: lideri, guverne, presedinti. Fara ca lucrurile sa se amelioreze. Un singur lucru nu s-a schimbat: noi, poporul. Continuam sa ne urâm unii pe altii, sa vedem cât de rau e celalalt. Si, atunci, la ce sa ne miram ca o ducem cum o ducem!
