Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, la Craiova, că principala solicitare a oamenilor din localităţile doljene afectate de inundaţii este legată de finalizarea unor lucrări de protecţie, începute de-a lungul anilor şi neterminate.
Liviu Dragnea a precizat că principala solicitare a cetăţenilor din Mischii şi din celelalte comune este una corectă şi are în vedere finalizarea lucrărilor începute în timp şi abandonate.
„Principala solicitare a cetăţenilor din Mischii şi din celelalte comune este una corectă, firească. Dincolo de ajutorul pe care o să încercâm să-l acordăm familiilor, o să finalizăm lucrările începute de-a lungul anilor şi abandonate. La Mischii este vorba de 35 de kilometri de dig şi şapte poduri, care în total fac suma uriaşă de şase milioane de lei. Cu şase milioane de lei, toată această vale, toate aceste comunităţi vor fi salvate pentru că numai în acest an apa a intrat de trei ori în curţile respective”, a mai spus Dragnea.
Referindu-se la situaţia localităţilor afectate de inundaţii, în ultimele ore, în judeţele Gorj şi Vâlcea, vicepremierul Dragnea a arătat că, în cazul în care va fi nevoie, forţele Ministerului Administraţie şi Internelor şi cele ale Ministerului Apărării sunt pregătite să intervină inclusiv cu elicoptere, evacuările făcute până în prezent fiind preventive.
„La Novaci, la Bengeşti, la Horezu, la Voineasa, trebuie spus foarte clar că este vorba despre evacuări preventive, trebuie spus foarte clar că toate forţele sunt în dispozitiv şi acţionează, că pot fi şi alte zone, dacă apare o rupere de nori peste o oră sau peste două ore. Forţele Ministerului Administraţie şi Internelor sunt pregătite să intervină, inclusiv cu elicoptere”, a mai spus Dragnea.
Vicepremierul a mai precizat că a vorbit „mai devreme“ cu ministrul apărării şi „acolo unde va fi nevoie, dacă va fi nevoie, forţele Ministerului Apărării vor interveni”.
MApN a informat că, la solicitarea Comandamentului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a autorităţilor locale, Ministerul Apărării Naţionale este pregătit să intervină în zonele afectate de inundaţii cu 1.229 de militari şi cu 206 mijloace tehnice.
Vicepremierul Liviu Dragnea a mai spus că este foarte important pentru toţi colegii săi, prefecţii, ca atunci când intervin, în primul rând „să nu stea numai în intervenţii telefonice la televizor”.
„Rolul lor principal este să coordoneze activităţile din teritoriu, activităţile de intervenţie şi de evacuare unde este cazul”, a mai spus Liviu Dragnea la Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Dolj, precizând că este foarte important ca orice cuvânt care se spune la televizor „să fie riguros”.
Peste 1.600 de angajați ai MAI intervin pentru salvarea persoanelor afectate de inundații
Peste 1.600 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – pompieri, polițiști, jandarmi – au intervenit marți cu peste 400 de mijloace tehnice pentru salvarea persoanelor afectate de inundațiile din județele Alba, Argeș, Caraș Severin, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Olt, Prahova, Teleorman și Vâlcea.
„Din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, dotate cu dispozitive speciale de salvare, având la bord echipaje de salvatori, acționează în acest moment pentru evacuarea persoanelor din localitățile afectate de inundații din județele Gorj și Vâlcea”, informa un comunicat al MAI remis marți AGERPRES.
În funcție de situația operativă, numărul elicopterelor poate fi suplimentat, acestea urmând să fie direcționate acolo unde sunt solicitări din partea autorităților locale.
„Totodată, prin dispoziția vicepremierului Gabriel Oprea s-au luat toate măsurile pentru a se scoate de la Rezervele de Stat mai multe ajutoare pentru persoanele afectate de inundații, astfel: 3.200 kg conserve pateu, 4.860 kg conserve de carne, 24.300 litri de apă și 200 de seturi cuprinzând pături, saltele, cearceafuri și fețe de pernă”, se mai arată în comunicat.
Aceste ajutoare vor ajunge în regim de urgență în zonele afectate de inundații.
Click News