Patru foşti şi actuali judecători de la Curtea Supremă, alături de alte patru persoane, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzaţi, printre altele, de luare de mită şi trafic de influenţă, informează Adevarul.
Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta în acest caz şi au decis trimiterea în judecată a Gabrielei Bârsan, fost preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii Supreme, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi folosire, a informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii. Fostul preşedinte al Consiliului Suprior al Magistraturii (CSM) şi judecător al Curţii Supreme, Anton Pandrea, va fi judecat pentru favorizarea făptuitorului. Fostul judecător de la Curtea Supremă – secţia de contencios administrativ şi fiscal – Iuliana Puşoiu, în prezent notar, pentru luare de mită şi uz de fals.
Corina Corbu, judecător la Curtea Supremă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va fi judecată pentru complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului. Avocatul Radu Gherbovan va fi judecat pentru dare de mită, de spălare de bani şi de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Claudia Gherbovan, de asemenea avocat, de cumpărare de influenţă, complicitate la dare de mită şi spălare de bani. La rândul său, omul de afaceri Gabriel Chiriac va fi judecat pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, iar Florina Ionescu, angajată la Curtea Supremă, va ajunge în faţa magistraţilor pentru mărturie mincinoasă.
Concret, procurorii acuză că, în perioada februarie 2010 – mai 2011, avocaţii Gherbovan şi omul de afaceri Gabriel Chiriac ar fi oferit judecătoarelor Puşoiu şi Bîrsan de la Curtea Supremă mai multe foloase, sub forma achitării unor petreceri la restaurante din Paris şi Bucureşti, dar şi excursii în străinătate, deplasări cu avionul, şi cadouri foarte scumpe, în schimbul facilitării ori soluţionării favorabile a unor cauze aflate pe rolul Curţii, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
„În timpul instrumentării acestui dosar, inculpatul Pandrea Anton, după ce a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, prin complicitatea inculpatei Corbu Corina, le-a anunţat pe inculpatele Puşoiu Iuliana, Gherbovan Silinescu Claudia şi Bîrsan Gabriela Victoria că formează obiect al măsurilor de interceptare. Unele dintre societăţile comerciale controlate de omul de afaceri Chiriac Gabriel au avut pe rolul Curţii, secţia de contencios administrativ şi fiscal, diverse litigii în perioada 2010 – 2011. Avocaţii Gherbovan Silinescu Radu şi Gherbovan Silinescu Claudia au asigurat asistenţă, reprezentare şi consultanţă juridică pentru societăţi comerciale aparţinând omului de afaceri Chiriac Gabriel”, arată anchetatorii.
În acest dosar procurorii au pus sechestru asigurator atât pe unele bunuri ale avocaţilor Gherbovan şi ale omului de afaceri Gabriel Chiriac cât şi pe bunuri ale judecătoarelor Puşoiu şi Bârsan.
Dosarul a fost trimis pentru a fi soluţionat de magistraţii de la Înalta Curte.