Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu a deschis astăzi campania de educaţie non-formală privind ecologia şi protejarea mediului şi a apelor la Colegiul Naţional „Carol I” Craiova. Campania face parte din proiectul „Let’s do it, Danube!”, care vizează două direcţii de implicare socială: educaţia şi mediul. Până la sfârşitul anului şcolar acţiunea va mai fi derulată în alte două unităţi de învăţământ din judeţul Dolj şi Mehedinţi.
Astăzi specialiştii ABA Jiu au susţinut o lecţie deschisă elevilor din clasa a III-a D Colegiul „Carol I”, explicându-le micuţilor domeniile de utilizare a apei, ce înseamnă poluarea apelor, de câte feluri este aceasta, care sunt principalele tipuri de poluanţi, efectele poluării asupra florei şi faunei din fluviul Dunărea, ce efecte produc transporturile navale, care este legătura dintre apă şi energia hidroelectrică. Totodată, a fost discutată în amănunt problema apei în lume, elevii dând dovadă de mult interes şi răspundere faţă de ceea ce înseamnă risipa resurselor de apă. Pentru cooperarea şi isteţimea lor, elevii au primit câte un caiet cu mascota proiectului – „Picătura” – urmând să aranjeze materialele promoţionale într-un colţ al clasei specific „Apei”, care să le amintească de fiecare dată cât de important este acest element pentru viaţă.
Administraţia Naţională „Apele Române” a devenit astfel partener strategic al proiectului „Let’s Do It, Danube!”, care se va concretiza prin curăţarea malurilor Dunării chiar de Ziua Internaţională a fluviului, pe data de 29 iunie 2014. Judeţele implicate în acest an în acţiunea de curăţenie sunt Caraş – Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.

