Muzeul Olteniei Craiova – Secţia de Ştiinţele Naturii, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, şi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local, va deschide mâine oficial, în Piaţa „William Shakespeare”, cea de-a VII-a ediţie a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme. Evenimentul se va derula pe parcursul a trei zile, până duminică, 19 mai, ora 14.00.
La expoziţie vor participa specialişti de marcă din ţară şi străinătate (prof. univ. dr. Vlad Codrea, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Laszlo Palinkas, Universitatea din Budapesta, doctor în mineralogie – Oscar Edelstein, Sighetul Marmaţiei, geologi – Emil şi Livia Spiac, Carmen, Costin Andrei, Andrei Gorduza etc.), dar şi colecţionari şi comercianţi de minerale, fosile şi geme din Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Tulcea, Bucureşti, Ungaria, Ucraina, Moldova) şi chiar persoane care provin din Africa şi India, aflaţi la studii sau stabiliţi în România.
Succesul ultimelor două ediţii ale Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, ca şi expoziţie publică cu vânzare, târg, bursă a mineralelor, a determinat ca la manifestare să se înscrie şi numeroşi meşteşugari hand-made, cu bijuterii deosebite realizate prin prelucrarea, şlefuirea acestor fascinante minerale.
Programul manifestării va fi:
– vineri, 16 mai, ora 11.00, deschiderea oficială a Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, în Piaţa William Shakespeare.
– Ora 13.00, respectiv 15.00, în Sala de Conferinţe a Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, vor avea loc prezentările „Dinozaurii din România”, „Lumea după dinozauri: începuturile erei mamiferelor”, susţinute de către prof.univ.dr. Vlad Codrea, de la Facultatea de Geologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca. La ora 19.00, va avea loc închiderea primei zile a Salonului .
– sâmbătă, 17 mai 2014, programul manifestării culturale se va desfăşura în intervalul orar 09.00-19.00.
– duminică, deschiderea Salonului Naţional de Minerale, Fosile şi Geme, va avea loc la ora 09.00, iar închiderea la ora 14.00.

