Prin Clinica de Recuperare Neurologică a Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova trec lunar zeci de pacienţi, care au nevoie să se pună pe picioare după ce au suferit accidente vasculare. Sechelele cu care aceştia rămân se recuperează, în medie, în proporţie de 80 la sută, dar procentul depinde foarte mult şi de pacient, de organismul lui şi de modul în care cooperează în etapele de recuperare ulterioare, după cum susţine dr. Elvira Păun, şefa Clinicii de Recuperare Neurologică.
Nu doar pacienţii cu accidente vasculare cerebrale au nevoie de recuperare medicală, ci şi cei care au suferit traumatisme craniene sau ale coloanei, ori cei cu hernii de disc. „Recuperarea neurologică este foarte importantă pentru ca bolnavul să poată duce o viaţă normală şi independentă de cei din jur, să nu devină o povară pentru familie“, afirmă dr. Elvira Păun.
În Clinica de Recuperare Neurologică a Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova ajung pacienţi cu afecţiuni neurologice din toată Oltenia, iar cele 45 de paturi de care dispune secţia sunt mereu pline.
„Clinica este foarte solicitată, pentru că aici ajung nu doar accidentele vasculare cerebrale – ischemice sau hemoragice, ci şi traumatismele, care pot fi vertebro-medulare (traumatisme ale coloanei vertebrale care se soldează cu lezarea măduvei spinării – n.r.) sau craniene, ori herniile de disc, operate sau chiar neoperate – pentru că hernia poţi să o tratezi şi nu mai ajunge la operaţie, sau cei cu afecţiuni de nervi periferici – paralizie de nerv median sau de nerv radial“, explică dr. Păun.
Aceasta susţine că pe lângă şedinţele de kinetoterapie, electroterapie şi masaj la care sunt supuşi pacienţii, recuperarea constă şi în sprijinul unui medic neurolog, psihiatru sau cardiolog, iar sistemul de spitalizare din clinică este atât cel de zi, cât şi cel în formă continuă. „Pacienţii fie sunt internaţi, fie pot să vină zilnic în clinică, timp de zece zile, să spunem, şi să primească tratament, să poată face investigaţii la nevoie, adică analize, radiografii, CT, RMN, electrocardiografie“, spune dr. Elvira Păun. „Recuperarea începe din primul moment, adică de când trebuie să-l pui pe bolnav într-o anumită postură în pat, ca să previi deformările ce apar din cauza deficitului motor. Sunt pacienţi care nu pot să stea nici în fund şi uneori pleacă şi pe picioare din clinică. Depinde de cât poate să facă pentru etapa în care se află. Pacientul trebuie să fie înainte stabilizat cardiovascular, pentru că mulţi sunt hipertensivi şi nu poţi să lucrezi cu ei. Asta referitor la accidentul vascular, dar ne vin şi pacienţi paraplegici (persoane care suferă de paralizia completă a ambelor membre inferioare – n.r.). Şi pacienţii operaţi, care au avut anevrisme, hematoame, au nevoie de recuperare“, adaugă şefa Clinicii de Recuperare Neurologică.
„Totul este
să nu abandonezi“
Toţi pacienţii cu afecţiuni neurologice ajung la recuperare, însă de recuperare au nevoie şi cei cu proteze de şold, cu proteze de genunchi sau chiar persoanele cu infarct. „Ortopedul te-a operat şi ţi-a pus tija, dar, dacă nu faci recuperare, nu mai poţi să stai în picioare, pentru că muşchiul este atrofiat. Şi la accidentul vascular, dacă l-ai făcut, urmează recuperarea şi prevenţia să nu-l faci pe al doilea. Pentru că recuperarea după al doilea accident este mult mai grea, pentru că mai este atacat un teritoriu nervos şi e mult mai dificil să-ţi revii“, spune dr. Păun.
În ce procent se recuperează o persoană care a rămas cu sechele după o afecţiune neurologică? Medicii spun că media este de 80 la sută, dar şi aceasta depinde foarte mult de pacient, de organismul lui, de voinţă. „Bolnavii se recuperează într-un procent destul de mare zic eu, cam 80%. Ce înseamnă însă recuperarea? Pentru un om care vine la noi grav, cu sondă, nu are tranzit şi poate să meargă apoi singur la toaletă, poate să mănânce singur, pentru mine înseamnă recuperat. Pentru el, că nu mai poate să facă muncă fizică, de exemplu, poate că nu. Dar nu mai este o povară a familiei, nu mai este exclus, se aşază cu ceilalţi la masă, comunică, este foarte bine. Din păcate, vârsta de apariţie a bolilor cerebrovasculare s-a dus şi spre 30 de ani. Am avut pacient tânăr cu accident vascular ischemic grav, dar acum este bine. Omul îşi duce copiii la grădiniţă, are un deficit de mers, dar important este că merge“, adaugă dr. Elvira Păun.
Pentru medici şi recuperarea care se face acasă este importantă, pentru că în spital „îl ţii pe pacient doar că să-i mai dai un pic de curaj“. „Recuperarea nu se face într-o singură etapă, un pacient se prezintă la spital de trei-patru ori într-un an. Înainte se considera că neuronul nu se mai reface după aceea, dar acum, din studiile făcute, s-a observat că se înregistrează succese chiar şi după un an, după doi, totul este să nu abandonezi. Şi să mai şi colaborezi, pentru că la vârstnici majoritatea dezvoltă şi tulburări psihice. Am avut şi un caz de o persoană tânără cu care la prima etapă de recuperare nu am făcut mai nimic, devenise ipohondră. I se părea că îi creşte tensiunea, că-i bate inima, la orice lucru pe care o puneai să facă credea că o să repete accidentul vascular. Mulţi rămân cu spaima asta. Şi mai sunt şi pacienţii care sunt mai cocoloşiţi aşa acasă, adică stau lângă ei şi, vai, nu te ridica, vai nu mişca mâna. De multe ori, aceştia sunt mai greu de recuperat faţă de unii pe care îi laşi şi trebuie să mănânce singuri, pentru că sunt obligaţi să facă mişcare“, mai spune şefa Clinicii de Recuperare Neurologică a Spitalului de Neuropsihiatrie.
„Simplul mers
este o metodă
de kinetoterapie“
La recuperare, pacienţii intră pe mâna kinetoterapeuţilor, cu care lucrează, în medie, 30 de minute pe zi, în funcţie de starea fiecăruia. „Ca timp, avem cam 30 de minute de pacient, cu care facem exerciţii pentru creşterea mobilităţii articulaţiilor. Având un deficit motor, adică nu-şi mai mişcă mâna sau piciorul, trebuie să facem ceva, pentru că, nemişcând-o, articulaţia se blochează. Aşa că luăm fiecare articulaţie în parte, o mobilizăm, la început pasiv, apoi vedem ce poate să facă pacientul activ. Vedem dacă au spasticitate, dacă sunt flasci (lipsiţi de vigoare – n.r.), nu lucrezi niciodată la fel cu ei. Boala este aceeaşi, pacienţii sunt diferiţi total. Unii cooperează, alţii sunt afazici (pierdere totală sau parţială a înţelegerii şi a posibilităţii de a reda cuvintele – n.r.). Mai sunt unii care nu au voinţă, iar noi îi punem pe cei care sunt pe drumul bun alături de ceilalţi şi atunci intervine spiritul de competiţie, vorbesc între ei, văd că un pacient merge bine în recuperare şi prind încredere“, susţine Adriana Anoiu, kinetoterapeut în Clinica de Recuperare Neurologică a Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. „De regulă, se recuperează întâi mersul, pentru că fără să vrea face mişcare, dacă pacientul e dornic să se ridice. De fapt, simplul mers este o metodă de kinetoterapie“, mai spune Adriana Anoiu.
Recuperare dificilă după
accidentele vasculare ischemice
Dr. Elvira Păun susţine că, din cele două tipuri de accidente vasculare cerebrale, cel ischemic este mai dificil de recuperat: „Din experienţa mea, accidentele vasculare hemoragice se recuperează mult mai bine. Chiar dacă pacientul a avut o inundaţie mare de sânge în creier şi vine în comă, la resorbţia sângelui creierul rămâne cât de cât întreg, bolnavul mai are poate tulburări psihice, dar minore. În schimb, la accidentele vasculare ischemice, faptul că tot ţesutul este distrus, recuperarea este mai grea“.
