Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) va asigura pregătirea continuă a circa 400 de experţi în domeniul ajutorului de stat prin intermediul unui proiect în valoare totală de aproximativ 2,8 milioane de lei, finanţat din fonduri europene, prin intermediul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Fondurilor Europene. Persoanele care vor beneficia de pregătire continuă vor fi selectate din rândul angajaţilor instituţiilor implicate în gestionarea fondurilor europene, respectiv Autorităţi de Management, Organisme Intermediare, Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României şi Ministerul Fondurilor Europene.
Rolul proiectului ANFP este de a contribui la îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante în domeniul ajutorului de stat şi de a sprijini procesul de consolidare a capacităţii administrative de implementare şi aplicare a legislaţiei Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat.