Campania „Dincolo de cuvinte, toţi suntem la fel” la Slatina, unde echipa proiectului din cadrul Colegiului Naţional „Radu Greceanu” a pus în scenă o piesă de teatru forum, care a reuşit sa atragaă foarte mult tinerii şi să îi responsabilizeze. Pornind de la o situație de discriminare, publicul spectator s-a implicat activ pentru a soluționa problema prezentată propunând metode de rezolvare. Elevii au jucat anumite roluri, devenind „spectatori-actori”, controlând chiar ei acţiunea dramatică.
O altă activitate inovatoare referitoare la problematica dicriminării a fost realizată, şi ieri, când elevii s-au unit cu mic, cu mare şi au format un „lanţ uman” cu mesajul: „’Stop Discriminare”. Numărul participanţilor a fost unul numeros, aceştia exprimându-şi dorinţa de a reduce acest fenomen.
Seara un alt manifest de amploare a fost organizat pe Esplanadă. Elevii şi profesorii s-au mobilizat şi au organizat un „flashmob”, ce a reuşit să atragă atenţia, interesul şi totodată admiraţia trecătorilor prin cântecele interpretate de elevi talentaţi de la Colegiului Naţional „Radu Greceanu”. Pancardele şi mesajele transmise de participanţi au sensibilizat trecătorii, ce au felicitat elevii pentru deosebită organizare. Obiectivul acestui „flashmob” a fost acela de a trage un semnal de alarmă şi de a nu mai fi indiferenţi la problemele societăţii în care trăim.
Astăzi, elevii Colegiului Naţional „Radu Greceanu” au lansat o invitaţie tuturor persoanelor ce sunt interesate în soluţionarea discriminării la un spectacol de lumini ce va avea loc pe Esplanadă începând cu ora 21.00.
Campania „Dincolo de cuvinte, toţi suntem la fel” la Slatina
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

