Cinci dintre cei 11 primari despre care preşedintele interimar al organizaţiei PNL Mehedinţi, Marcel Vela, a anunţat ieri că au plecat de la PDL şi s-au înscris în rândurile liberalilor, infirmă faptul că o astfel de situaţie ar fi avut loc.
Primarii comunelor Bîlvăneşti, Dubova, Hinova, Malovăţ şi Tîmna au declarat astăzi, pentru Agerpres, că ei nu şi-au exprimat încă intenţia de a părăsi PDL-ul, dar au făcut cunoscut cetăţenilor care i-au votat că vor susţine în teritoriu programele PNL, iar unii dintre ei au mai afirmat că nici nu-l cunosc pe preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, care asigură interimatul în judeţul Mehedinţi.
Preşedintele interimar al filialei Mehedinţi a PDL, senatorul Marius Bălu, a precizat pentru Agerpres că demisionarii încă din perioada alegerilor generale de anul trecut au fost acuzaţi de trădare, dar până acum niciunul dintre ei nu şi-a oficializat plecarea, întrucât şi-ar pierde mandatul de primar.
Liderul democrat-liberal nu a comentat anunţul făcut de Marcel Vela, dar a arătat că în perioada care urmează lucrurile se vor clarifica, în acest sens convocându-se o şedinţă a Biroului Politic Judeţean al PDL.
Filiala Mehedinţi a Partidului Naţional Liberal a remis Agerpres, ieri, un comunicat prin care anunţa înscrierea în rândurile sale a unui număr de 11 primari din cei 19 aleşi în judeţ din partea PDL la alegerile locale de anul trecut, alături de patru consilieri judeţeni, trei consilieri municipali din Drobeta Turnu Severin şi prim-vicepreşedintele PDL Mehedinţi, Ion Mâţu.
„Printre primarii care s-au alăturat PNL, începând de astăzi, sunt: Anghel Gâdea (comuna Bîlvăneşti), Ion Neamţu (comuna Pristol), Gheorghe Băzăvan (comuna Malovăţ), Vasilică Ologu (comuna Dârvari), Victor Doscocil (comuna Dubova), Ştefan Pătăşanu (comuna Iloviţa), Ion Stoican (comuna Izverna), Horia Balica (comuna Izvoru Bârzii), Iacob Murdeală (comuna Obîrşia Cloşani), Petrişor-Ionică Moţi (comuna Hinova) şi Ion Cioară (comuna Tîmna)“, se arată în documentul citat.
Mehedinţi: Mai mulţi primari PDL infirmă trecerea la liberali
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

