Un fost referent din cadrul Primăriei comunei doljene Radovan a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), se arată într-un comunicat. În urma procedurilor de evaluare, ANI a constatat existenţa unei diferenţe semnificative, de 84.283,16 lei (aproximativ 19.420 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2001-2008, de către Veta Ciauşoiu, referent în cadrul Primăriei comunei Radovan din judeţul Dolj.
Femeia a fost numită în funcţia publică de referent în cadrul Primăriei Radovan la data de 1 decembrie 2000, fiind eliberată din această funcţie la data de 29 martie 2010. S-a stabilit că în perioada 2001-2008, Veta Ciauşoiu a realizat venituri salariale în cuantum de 78.949,74 lei, iar averea dobândită de aceasta a fost de 163.232,9 lei, rezultând o diferență nejustificată de 84.283,16 lei. Având în vedere aceste aspecte, ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Veta Ciauşoiu în perioada exercitării funcţiei publice de referent în cadrul Primăriei Radovan.
ANI menţionează că persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.