Preşedintele Traian Băsescu se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, mâine, de ora 15.00, au decis, astăzi, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Birourile Permanente s-au reunit, astăzi, în şedinţă, primul punct pe ordinea de zi a şedinţei fiind solicitarea şefului statului de a adresa mâine un mesaj Parlamentului, anunţă Mediafax.
Preşedintele României a solicitat conducerii Parlamentului să se adreseze, mâine, 12 martie, plenului reunit al celor două Camere, pe probleme actuale de politică europeană.
„Domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis joi, 7 martie, o scrisoare adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care solicită, în temeiul Art.88 şi Art.65 din Constituţie să se adreseze, în data de 12 martie, plenului reunit cu privire la probleme actuale de politică europeană“, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.
Preşedintele Băsescu se va adresa Parlamentului mâine de la ora 15.00
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

