10.3 C
Craiova
miercuri, 4 martie, 2026
Știri de ultima orăLocal Roma: Trei persoane rănite, după ce un avion Carpatair a ratat aterizarea

Roma: Trei persoane rănite, după ce un avion Carpatair a ratat aterizarea

Trei persoane au fost rănite şi spitalizatea seară, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aroportul Roma-Fiumicino.
Potrivit Mediafax, avionul, de tip ATR 72, care plecase de la Pisa (nord), se află pe iarbă şi este uşor înclinat pe o parte, cu trenul de aterizare rupt, au anunţat pompierii şi autorităţile portuare.
Unul dintre cei răniţi spitalizaţi a suferit o fractură la nivelul bazinului, potrivit agenţiei italiene Ansa.
Anchetatorii vor încerca să stabilească cu exactitate circumstanţele accidentului, iar cele două ipoteze privilegiate sunt condiţiile meteorologice nefavorabile – rafale puternice de vânt şi ploaia – care au îngreunat aterizarea sau o eroare de pilotare.
Aeroportul Roma-Fiumicino a rămas deschis traficului, însă una dintre piste a fost închisă.
Potrivit presei italiene, parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este foarte controversat, în ultimele luni, în urma mai multor incidente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS