Afişele cu drepturile persoanelor asigurate pe perioada internării pot fi văzute de ieri şi la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova
Pacienţii care vor trece pragul Spitalului Clinic Municipal „Filantropia“, cea mai veche unitate medicală din Bănie, vor putea afla ce drepturi au pe perioada internării din afişele editate de Gazeta de Sud şi lipite în secţiile din cadrul spitalului. Campania GdS de informare a asiguraţilor din Oltenia cu privire la drepturile din timpul şederii în spital, stabilite prin lege, va ajunge în toate unităţile sanitare din cele cinci judeţe ale regiunii. De ieri, afişele pot fi văzute în Secţiile de Ginecologie, Medicală I, II şi III, Cardiologie, Hematologie şi Oncologie ale Spitalului „Filantropia“, cât şi în ambulatoriul de specialitate. „Este o campanie bună pentru pacienţii din toată Oltenia. Şi noi încercăm să facem tot ce putem pentru ca bolnavii să nu fie nevoiţi să cumpere medicamente sau materiale sanitare“, a afirmat dr. Alice Gavrilă, managerul unităţii medicale.
Spitalul „Filantropia“ are o situaţie aparte, din cauza unor datorii de aproape nouă milioane de lei, care au fost la un pas să bage unitatea în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea. Cu sprijin de la autorităţile locale şi cu ajutor de la sponsorii atraşi de conducerea instalată în vara anului trecut, spitalul a ajuns pe linia de plutire, iar marile datorii au scăzut încet, încet. La 30 iunie 2012, datoriile de la „Filantropia“ însumau 8.472.086 de lei, din care 3.969.306 lei reprezentau medicamentele pe programe naţionale a căror decontare cade în seama Casei de Asigurări de Sănătate. După şase luni, datoriile unităţii sanitare au scăzut, aşa că, la 30 decembrie 2012, „Filantropia“ mai avea restanţe de 6.997.232 de lei, din care 5.643.029 de lei erau banii care trebuia decontaţi de Casă pentru medicamentele din programele naţionale.
„Datoriile spitalului reprezintă de fapt diferenţa de 1.354.203 lei. Aceasta ar fi datoria reală. Am reuşit să ne achităm de furnizorii de utilităţi, pentru că au existat situaţii când ne-am aflat în pericol de a rămâne fără apă, gaze sau curent electric. În prezent, cu utilităţile suntem pe zero şi nu am mai făcut alte datorii. Singurele probleme rămân cu furnizorii de medicamente, materiale sanitare şi reactivi, de care încă nu ne-am achitat“, susţine managerul Alice Gavrilă.
Hrana bolnavilor, din sponsorizări
Spitalul „Filantropia“ a făcut datorii pentru că banii primiţi de la CAS conform valorii de contract nu au acoperit toate serviciile medicale efectuate pe parcursul anului. „Ca să vă dau un exemplu, noi am realizat venituri de 34 de milioane de lei, iar Casa a decontat doar 25 de milioane de lei, potrivit valorii de contract. Tocmai această diferenţă ne-a dat peste cap, pentru că, dacă am fi încasat toţi banii pe serviciile medicale efectuate, nu am mai fi avut acum probleme cu medicamentele sau materialele sanitare“, a mai spus dr. Alice Gavrilă. Din banii primiţi de la Casa de Asigurări de Sănătate, spitalul poate plăti salariaţii, medicamentele, materialele sanitare, reactivii şi tot ce ţine de tratarea unui bolnav, în timp ce sumele intrate în cont de la Primăria Craiova merg către furnizorii de utilităţi.
Pentru a face economii, conducerea spitalului a apelat la sponsori, iar din banii primiţi s-a asigurat hrana bolnavilor internaţi. „Din luna august şi până acum, masa bolnavilor din spital a fost asigurată numai din sponsorizări. 90 la sută din banii astfel încasaţi s-au dus către hrana pacienţilor. Plus ce am mai pus şi de la noi, atunci când a fost nevoie“, a afirmat dr. Alice Gavrilă.
A crescut indicele de complexitate a cazurilor
La Spitalul „Filantropia“, tariful pentru caz ponderat este de 1.444 de lei. Unitatea încasa însă bani mai puţini pentru ficare caz rezolvat, pentru că avea un ICM (indicele de complexitate a cazurilor) subunitar, de 0,8, acesta înmulţindu-se cu tariful stabilit prin contract. De acum înainte, banii pe care îi va deconta Casa pentru fiecare caz rezolvat la „Filantropia“ vor fi mai mulţi, pentru că spitalul a reuşit să-şi crească indicele la 1,2. „Am crescut numărul de servicii, s-a mai luat aparatură, s-a dat drumul la laborator, există reactivi pentru toate analizele, cazul este mai bine documentat. Astfel a scăzut şi durata de spitalizare, iar acum există un rulaj mai mare pe paturi, pentru că a crescut numărul de pacienţi. Toate acestea au dus la creşterea indicelui de complexitate a cazurilor“, a explicat dr. Lorena Dijmărescu, directorul medical al spitalului.