11.7 C
Craiova
joi, 12 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateVoluntariatul, un stil de viaţă

Voluntariatul, un stil de viaţă

Dacă înainte voluntariatul era mai puţin întâlnit, treptat, a devenit o practică în rândul tinerilor. Aceştia se implică în acţiuni de binefacere, iar în acest scop se înscriu în diverse organizaţii studenţeşti sau colaborează cu diferite asociaţii. „O fac pentru formarea mea profesională“ sau „Îmi place să ajut oamenii“ sunt răspunsurile studenţilor la întrebarea de ce aleg voluntariatul. Cât de importantă este această activitate şi ce înseamnă ea, aflăm de la doi tineri, cărora implicarea în diverse proiecte le-a schimbat viaţa.
Anca Mic, purtătoare de cuvânt la AIESEC Craiova, este studentă în anul III la Facultatea de Litere. A intrat în această organizaţie studenţească în toamna anului trecut şi spune că, înainte de a face acest pas, voluntariatul nu era o prioritate pentru ea: „Deşi participasem la anumite evenimente, din proprie iniţiativă, voluntariatul nu era o parte importantă în viaţa mea. Acum, pot spune că lucrurile s-au schimbat“. Îi place să ajute oamenii şi spune că voluntariatul trebuie făcut cu dedicare şi pasiune, chiar dacă îţi ocupă o parte din timp. Pentru studenta la Litere, fiecare acţiune de voluntariat este un prilej de bucurie: „Tot ce contează e să vezi că cineva chiar se bucură de tot ceea ce faci tu“. Anca îşi aminteşte un moment emoţionant, din timpul proiectului GROW. „O tânără cu dizabilitate locomotorie şi-a dorit foarte mult să participe la sesiunile de pregătire din acest proiect. În momentul în care a fost acceptată, a spus că viaţa ei are din nou un sens. A fost şocant şi uimitor, în acelaşi timp. Acestea sunt momentele în care îţi dai seama că merită să faci voluntariat“, a spus Anca. Pentru ea şi pentru colegii săi, voluntariatul a devenit „un stil de viaţă“.

O şansă pentru toţi tinerii

Marius Dumitru studiază la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova şi a descoperit voluntariatul în timpul liceului. „Totul a început atunci când mi s-a propus să ajut pe cineva. Nu mi s-a spus la început despre ce acţiune este vorba şi ce aveam de făcut“, îşi aminteşte tânărul. Atunci, el a fost mâna dreaptă a unui arbitru la o expoziţie canină: „A avut loc o prezentare a celor mai frumoşi câini, organizată de Expo Canis C.A.C. Craiova şi Asociaţia «Together». Eu am fost un fel de asistent al arbitrului de ring. Nu a fost o muncă grea. Trebuia să scriu în carnetele câinilor calificativul primit şi să notez calităţile şi defectele acestora“. Pentru Marius Dumitru, voluntariatul a fost o experienţă plăcută: „Am cunoscut persoane noi şi am descoperit ce înseamnă munca în echipă“. El consideră că voluntariatul este o şansă pentru toţi tinerii şi că ideea de a ajuta pe cineva, fără a obţine beneficii materiale în schimb, ar trebui să fie mai răspândită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII