Știri de ultima orăActualitateMehedinţi. Controale ale ISU "Drobeta" în unităţile de învăţământ

Mehedinţi. Controale ale ISU „Drobeta” în unităţile de învăţământ

Serviciul de Prevenire a Incendiilor, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta”, va executa azi controale privind respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, la Colegiul Tehnic Auto şi Şcoala Generală nr. 1, din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Acţiunile organizate de cadrele I.S.U. „Drobeta” vor continua şi în luna octombrie, şi vor consta în verificarea obiectivelor din punct de vedere al securităţii la incendiu. Controalele se vor finaliza prin desfăşurarea  unor exerciţii de alarmare şi evacuare cu elevii şi cadrele didactice, prin care, aceştia îşi vor demonstra capacitatea de reacţie într-o situaţie de urgenţă şi modul de comportare pe timpul unui incendiu. Exerciţiile de evacuare se vor desfăşura la ora 10.40, la Colegiul Tehnic Auto, iar la ora 11.40, la Şcoala Generală nr. 1.
Pe timpul controalelor se urmăreşte nivelul de protecţie la foc al obiectivului, dar şi instruirea cadrelor didactice şi elevilor privind modul de comportare în caz de incendiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS