Un salariat plăteşte la stat sume uriaşe sub formă de contribuţii la sănătate, pensii, şomaj. Dacă se adaugă impozitul şi contribuţiile plătite de firmă, suma creşte fantastic. Serviciile statului nu sunt pe măsură. Omul îşi plăteşte din buzunar sănătatea, iar pensia… nu se ştie dacă o mai apucă (dacă va trebui să iasă la 65 de ani). La un salariu de până în 1.081 de lei, angajatul şi firma dau statului 9.756 de lei pe an. Dacă omul are un salariu de 3.500 de lei pe lună, atunci el şi firma dau statului 34.056 de lei pe an. GdS a pus în balanţă ce contribuţii plătesc românii şi ce primesc în schimb.
„Doresc să nu mi se mai reţină din salariu contribuţiile pentru sănătate şi pensii, pentru că eu oricum îmi plătesc din buzunar serviciile de sănătate, iar pensia nu se ştie dacă o mai apuc“. Aceasta este gândirea şi cerinţa a tot mai multor tineri care, deşi angajaţi în mediul privat, simt că muncesc numai pentru stat. Din păcate, solicitările de acest gen nu pot fi aplicate, pentru că în România contribuţiile la sănătate şi la fondul public de pensii sunt obligatorii pentru oricine este angajat cu forme legale. Câţi dintre dumneavoastră nu v-aţi întrebat cât plătiţi la stat şi, mai ales, pentru ce? Pentru a explica mai bine frustrarea tinerilor care cotizează lunar în vistieria publică, iar banii lor sunt folosiţi în cu totul alte scopuri decât cele pentru care s-au colectat, GdS a efectuat o analiză, calculând toate contribuţiile pe care le plăteşte un angajat şi angajatorul său la stat într-un singur an.
Salariu mic, dar contribuţii mari
Demonstrăm matematic faptul cum pentru un angajat amărât, care primeşte un salariu net de 1.081 de lei pe lună, din salariul lui şi din contribuţia firmei ajung anual în contul statului aproape 10.000 de lei (adică 100 de milioane de lei vechi). Dacă angajatul are un salariu mai bun, să zicem puţin peste 3.500 de lei, atunci el cotizează la stat cu sume de-a dreptul uriaşe. Acest om şi firma la care lucrează plătesc „tribut“ anual 34.056 de lei pe an. Vi se pare puţin?
În primul caz, un tânăr are salariul de bază să zicem de 1.500 de lei şi primeşte net (în mână) 1.081 de lei. La acest salariu mediocru, omul plăteşte lunar contribuţia la pensii (CAS – 10,5% din salariu), adică 158 de lei. I se mai reţine contribuţia pentru şomaj (0,5%) de 8 lei şi contribuţia la sănătate (CASS – 5,5%) de 83 de lei. Adică 249 de lei pe lună. Tânărul plăteşte şi impozit pe venit (16%), care este de 160 de lei pe lună. Pentru acelaşi angajat, firma la care lucrează achită lunar contribuţia la pensii (20,8%) – 312 lei, la sănătate (5,2%) – 78 de lei, la şomaj (0,5%) – 8 lei şi contribuţia la accidente de muncă (0,4%) – 6 lei. Adunate, contribuţiile firmei pentru un singur om cu salariu destul de mic ajung la 404 lei. Deci tânărul angajat şi firma lui plătesc lunar la stat 813 lei, pentru un salariu net de 1.081 de lei. Într-un an de zile, aceste dări ajung la 9.756 lei, numai de la un singur angajat cu forme legale.
Un om normal plăteşte statului sume anormale
Să luăm exemplul unei persoane care are un venit bunicel, să zicem de 5.000 de lei brut, ceea ce înseamnă că primeşte un salariu net de 3.507 lei (cât a reieşit din calcule). Din salariul lui, omul contribuie lunar cu 525 de lei la pensii, cu 25 de lei la şomaj şi cu 275 de lei la sănătate. În total, 825 de lei numai contribuţiile. Se adaugă şi impozitul de 668 de lei pe lună, astfel că omul dă la stat lunar peste un salariu mediu pe economie, adică 1.493 de lei. Angajatorul plăteşte pentru salariatul luat ca exemplu 1.040 de lei pe lună numai contribuţia la pensii, 25 de lei la şomaj, 260 de lei la sănătate şi 20 de lei pentru eventuale accidente de muncă. În total, angajatul şi angajatorul achită imensa sumă de 2.838 de lei pe lună la stat. Într-un an de zile, ajunge la 34.056 de lei. Dacă presupunem că omul are acelaşi salariu şi peste zece ani şi cuantumul dărilor la stat rămâne acelaşi, atunci şi-a plătit cu vârf şi îndesat contribuţia la anii bătrâneţii, cotizând cu 340.560 de lei.
Ce primesc în schimb „contribuabilii“?
Lăsând la o parte impozitul pe venit şi raţiunile pentru care se reţine acesta, dorim să ne referim strict la contribuţiile pe care le achită salariaţii şi la serviciile pe care le primesc în schimbul banilor. Tinerii poate că apelează o dată pe an la medicul de familie, poate odată ajung la serviciul de urgenţă medicală sau poate nu au nevoie deloc într-un an să apeleze la cadrele medicale. Dacă au o problemă medicală, oricum merg la un cabinet particular unde plătesc din buzunar unui medic specialist, iar dacă au nevoie de analize medicale sau alte investigaţii (ecograf, EKG) oricum le plătesc din buzunar. Mai nou, dacă asiguraţii merg la medicul de familie, oricum achită consultaţia (coplata despre care se vorbeşte), iar dacă au ghinionul să ajungă în spital îşi plătesc aproape toate serviciile, plus materialele sanitare, medicamentele şi, nu în ultimul rând, intervenţiile chirurgicale, de altfel acestea fiind cele mai „consistente“ – plicuri vârâte atent în buzunarul medicului. „Atunci de ce să plătesc lună de lună contribuţia la sănătate?“, se întreabă retoric un tânăr craiovean, angajat în mediul privat. Se poate spune că în străinătate sistemul de sănătate este şi mai pretenţios, dar acolo funcţionează sistemul asigurărilor private de sănătate şi în spitalele lor nu eşti trimis la farmacie să cumperi antibiotice, flexuri, ser fiziologic şi chiar seringi.
Pregătiţi de pensie?
Să revenim la tinerii noştri care dau din buzunar (şi la fel plătesc şi angajatorii lor) cele mai mari contribuţii la asigurările sociale, adică la pensii. Cel cu salariul mai mic plăteşte lunar 158 de lei la pensii şi angajatorul încă 312 lei. În total, 470 de lei pe lună, cu 50% mai mult decât pensia minimă din România. Celălalt angajat achită fix 525 de lei pe lună în contul pensiilor, iar firma lui mai plăteşte 1.040 de lei. Deci 1.565 de lei pe lună merg de la un singur om în contul fondului public de pensii. Dacă tinerii de acum va trebui să iasă la pensie la 65 de ani, în timp ce speranţa de viaţă a bărbaţilor din România este de 68 de ani, atunci nu mai este nimic de spus. Calculaţi dumneavoastră cât cotizează aceşti tineri într-o viaţă şi cât primesc înapoi de la stat.
