33.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriDin 2010 se vor stabili preţurile reale ale imobilelor

Din 2010 se vor stabili preţurile reale ale imobilelor

Cei care vor dori să achiziţioneze un imobil se vor putea informa, începând din 2010, cu privire la preţul de tranzacţionare pentru o proprietate similară din zona respectivă. Institutul Naţional de Statistică va comunica periodic astfel de date.

După mai mulţi ani în care proprietarii au crescut preţurile locuinţelor după bunul – plac, speculând orice împrejurare, situaţia ar putea reveni, în sfârşit, la normal. Începând de anul viitor, va exista un indicator al pieţei imobiliare, care-i va ajuta pe cei care vor să-şi cumpere o locuinţă sau un teren să „stabilească“ preţul corect pentru respectivul imobil. Asta, deoarece primul indicator oficial al valorii imobilelor va reflecta preţurile de tranzacţionare, şi nu pe cele cerute de proprietari. „Vom avea un astfel de indicator, cel mai probabil după trimestrul întâi al anului viitor“, a declarat Mariana Tănase, directoarea coordonatoare a Direcţiei Regionale de Statistică Dolj. Aceasta a explicat că respectivele informaţii vor putea fi accesate din bazele de date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), cel care va calcula indicatorul.

„Util pentru toată lumea“

Odată cu elaborarea acestui indicator, oricine va putea şti care sunt preţurile reale ale locuinţelor sau ale terenurilor, fie că este vânzător, agenţie imobiliară ori este în căutarea unei proprietăţi. Drept urmare, pe lângă faptul că va aduce mai multă transparenţă, acest tip de informaţie va veni în sprijinul tuturor „jucătorilor“ din piaţa imobiliară. „Va fi util pentru toată lumea pentru că ar fi element de referinţă, în funcţie de care cumpărătorii, vânzătorii şi agenţiile imobiliare îşi vor putea stabili strategia de acţiune (achiziţie, vânzare, tranzacţionare)“, a declarat Cristian Clenciu, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI). Afirmaţia este susţinută şi de reprezentanţii evaluatorilor din România, care cred că un astfel de indice este binevenit, mai ales în condiţiile economice actuale. „În această perioadă de criză în care au fost mult mai puţine tranzacţii, s-a văzut mult mai serios lipsa unei surse credibile, transparente şi accesibile tuturor actorilor implicaţi într-o tranzacţie. Existenţa unui indice imobiliar va elimina tot ce înseamnă echivoc pe piaţa imobiliară“, a declarat Adrian Vascu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), citat de banknews.ro.

Stabiliţi indicii locali pentru fiecare zonă

Totuşi, pentru a fi de ajutor, reprezentanţii agenţiilor imobiliare atrag atenţia că este foarte important să fie stabiliţi indicii locali pentru fiecare zonă. În cazul imobilelor, trebuie să se ţină cont de toate detaliile – poziţionare, anul construirii, număr de etaje, suprafaţă utilă, suprafeţe comune (unele apartamente au cote comune de 10%, altele, de 20%), grad de confort etc. „Stabilirea unui simplu indice regional ar fi inutilă. Nu o să putem compara niciodată un apartament din centru cu unul de la periferie sau un apartament din Craiova cu unul din alt oraş din regiune pentru că sunt factori diferiţi care le influenţează valoarea“, a explicat Cristian Clenciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII