36.7 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

În fiecare an, la 20 iulie, sfânta Biserică drept-măritoare, pomeneşte, prin slujbe înălţătoare, pe Sfântul Prooroc Ilie. Viaţa lui se desfăşoară în sec. IX î.Hr. şi o găsim în Sfânta Scriptură în "Cartea a treia a regilor", capitolele 17, 18, 19 şi în "Cartea a patra a regilor", capitolele 1 şi 2. În aceste scrieri se vede lupta grea, pe care a dus-o Ilie cu păgânii din acele timpuri. În acea vreme a trăit, în regatul lui Israel, nelegiutul rege Ahab şi soţia sa, Isabela. Ei îndrumau poporul să se închine la idoli, adică adorarea chipurilor cioplite, înfăţişând divinităţi sau fiinţe supraumane. Dumnezeu a format prooroci dintre israiliteni, pentru a întoarce pe cei rătăciţi la credinţa cea adevărată în Dumnezeu. Unul dintre ei a fost Ilie Tesviteanul, care a fost trimis de Dumnezeu, la rege, să-i spună că datorită acestui păcat al idolatriei, pe care l-a impus cu cruzime supuşilor săi, trei ani şi şase luni nu va ploua.
Ilie a fost ameninţat cu moartea de către rege şi a fost nevoit să se ascundă în tot acest timp. După ce s-a împlinit profeţia, Dumnezeu i s-a arătat lui Ilie spunându-i: "Du-te şi te arată lui Ahab şi eu voi da ploaie pe pământ" (III Regi 18,1). Ilie s-a dus la rege şi a făcut dovada că este trimsiul lui Dumnezeu. la rugăciunile lui Ilie "s-a pogorât foc din cer şi apoi ploaia a adăpat pământul însetat".
Tot poporul când a văzut această minune, a căzut cu faţa la pământ şi a strigat: "Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu" (III Regi 18,39). Proorocii mincinoşi ai zeului Baal, căruia ei se rugau, au fost alungaţi, statuile au fost sfărâmate, iar fiii lui Israel s-au întors la Dumnezeul cel adevărat.
Pentru activitatea şi virtuţiile pe care le-a avut, Dumnezeu l-a ridicat pe Ilie la cer, cu trupul într-un car de foc, iar creştinii îl pomenesc de atunci, până în ziua de astăzi, în fiecare an, la 20 iulie. Sfântul Ilie se bucură, din partea poporului român, de o mare cinste, pentru că, prin faptele lui, îndeamnă pe toţi creştinii să nu se îndepărteze de la calea adevăratei credinţe.
În sfânta zi, când îi facem pomenirea, dorim celor ce îi poartă numele, sănătate şi "La mulţi ani!".
Pr. Ilie Fleşer

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS