Știri de ultima orăActualitateBăsescu şi Iuşcenko cer schimbarea mecanismului de menţinere a păcii în conflictele îngheţate

Băsescu şi Iuşcenko cer schimbarea mecanismului de menţinere a păcii în conflictele îngheţate

Preşedintele Traian Băsescu şi cel al Ucrainei Viktor Iuşcenko consideră că forţele de menţinere a păcii din regiunile cu conflicte îngheţate de pe fostul teritoriu sovietic şi-au dovedit ineficienţa în cazul Georgiei, fiind necesară, prin urmare, schimbarea mecanismelor de reglementare.

Cei doi preşedinţi au avut astăzi, la Kiev, o întrevedere la finalul căreia şeful statului român a declarat că nici statele riverane Mării Negre, nici OSCE sau Uniunea Europeană nu au de ce să continue cu acelaşi tip de mecanism de menţinere a păcii, care şi-a dovedit ineficienţa în cazul conflictului îngheţat din Osetia de Sud.

În context, Băsescu a adăugat că ceea ce s-a întâmplat în Georgia se poate întâmpla şi în Transnistria sau în Nagorno-Karabah în cazul în care mecanismele de menţinere a păcii nu vor evolua.

"Un (…) lucru pe care l-am constatat este ineficienţa actualului mecanism de menţinere a păcii în Osetia de Sud, Abhazia şi, îndrăznesc să spun, şi în Transnistria şi Nagorno-Karabah. Mecanismele care stau la baza menţinerii păcii în zonele de conflict îngheţat din jurul Mării Negre şi-au dovedit ineficienţa şi eu cred că nici statele riverane Mării Negre, nici Uniunea Europeană, nici OSCE nu au de ce să mai continue cu utilizarea aceluiaşi tip de mecanism. Mai devreme sau mai târziu există riscul ca menţinând mecanismele actuale să generăm conflicte care pot evolua în conflicte regionale şi în alte zone de conflict îngheţat. De aceea, România va susţine fără rezervă poziţia UE de a se căuta un alt mecanism, alte mecanisme trebuiesc dezvoltate pentru a găsi soluţii conflictelor îngheţate şi nu pentru a le menţine şi a crea condiţii ca ele să izbucnească neprevăzut şi cu urmări extrem de importante pentru securitatea statelor", a explicat şeful statului român, citat de NewsIn.

Preşedinţii României şi Ucrainei au susţinut că prioritar în Georgia este în prezent să se consolideze acordul de încetare a focului negociat de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, atât cu partea rusă, cât şi cu cea georgiană.

Băsescu şi Iuşcenko au pledat pentru adoptarea ca poziţie oficială colectivă declaraţia de marţi a consiliului miniştrilor de externe ai NATO, care vorbeşte despre garantarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei. "O chestiune care nu este în acordul de încetare al focului, dar care este pregnant consistent precizată atât în documentul adoptat de UE la Consiliul miniştrilor de externe care a avut loc pe data de 13 august, cât şi în rezoluţia Consiliului Nord-Atlantic de ieri (marţi – n.r.) este cel legat de integritatea teritorială şi de suveranitatea Georgiei. Fără acest element fundamental al celor două documente ar însemna că încălcăm normele de drept internaţional. România apreciază că garantarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Georgiei asupra întregului său teritoriu este o obligaţie care decurge din dreptul internţional şi în acelaşi timp din angajamentele pe care atât UE, pe 13, cât şi NATO, pe 19, le-au adoptat ca principiu de bază în soluţionarea conflictului din Georgia", a subliniat preşedintele Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS