25.3 C
Craiova
joi, 3 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateLucrarile agricole de toamna vor fi intirziate

Lucrarile agricole de toamna vor fi intirziate

„O parte dintre proprietarii de terenuri nu-si pot primi suprafetele deoarece sint plecati in Grecia, Canada…“

Precipitatiile cazute, in ultima perioada, le-au creat probleme specialistilor din agricultura mehedinteana. Lucrarile de toamna sint acum intirziate din cauza ierburilor crescute pe terenurile agricole, astfel ca araturile se vor desfasura cu greutate.

In aceasta toamna trebuie insamintate, in judetul Mehedinti, 50.500 de hectare cu griu si 5.000 de hectare cu orz, dar terenul nu a fost inca pregatit. Potrivit directorului general Alexandru Boruga, de la Directia pentru Agricultura Mehedinti, se fac eforturi pentru asigurarea necesarului de motorina, care sa permita curatarea terenurilor:

„Oamenii au trecut si ei la cosit, pentru a-si asigura nutreturi pentru iarna. A fost un an secetos si nu s-a asigurat hrana pentru animale. Saminta de griu este adusa din judetele Timis, Arad, Buzau si Teleorman, Mehedintiul avind un deficit de 4.500 de tone, pe care speram sa-l recuperam“.

Proprietarii ale caror terenuri au fost afectate de seceta in proportie de 100% vor primi 185 de kilograme de saminta pentru fiecare hectar cultivat, beneficiarul urmind sa plateasca numai ambalajul si TVA-ul.

1.000 de titluri de proprietate, semnate intr-o saptamina

In paralel, continua si actiunea de eliberare a titlurilor de proprietate din Mehedinti, atit pentru terenurile impadurite, cit si pentru cele agricole. 3.444 de persoane, dintr-un total de 5.400, indreptatite, conform Legii 1, sa-si primeasca suprafetele de padure au primit deja titluri de proprietate. Reprezentantii Directiei Silvice Mehedinti fac apel ca proprietarii sa-si revendice suprafetele de padure, pentru a putea fi pusi in posesie.

„Sint persoane plecate din tara, in Grecia, in Canada, care nu pot primi titluri de proprietate. La Corcova, din 1.600 de hectare de padure care trebuie date proprietarilor, au fost eliberate titluri pentru 1.100 de hectare, la Ocolul Silvic Severin, din cele 885 de titluri, au fost eliberate 738, la Strehaia – 554 de hectare dintr-un total de 654, la Simian – 324 de hectare din 259, iar la Topolnita, din suprafata de 1.078 de hectare, au fost eliberate titluri pentru 803 hectare. Speram sa atingem un procent bun la finele anului“, a spus Aurelian Sodolescu, directorul Directiei Silvice Mehedinti.

Saptamina trecuta, la Prefectura Mehedinti au ajuns aproximativ 1.000 de titluri de proprietate din intregul judet, care au fost semnate de prefectul Dan Trancota.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS