Pompierii, jandarmii, poliţiştii, reprezentanţii SRI şi pirotehniştii au fost puşi pe jar ieri de un anunţ telefonic potrivit căruia în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se află o bombă.
Apelul a fost făcut prin Serviciul 112 în jurul orei 9.50. Oamenii legii s-au deplasat imediat la spital, zona a fost izolată, iar accesul în instituţie a fost blocat. Zeci de oameni care voiau să-şi viziteze rudele bolnave au fost nevoiţi să aştepte la poarta spitalului până ce li s-a dat voie să intre. Unii şi-au chemat prin telefon rudele şi le-au dat pachetele cu mâncare peste gard. Activitatea medicală nu a fost perturbată, iar bolnavii nu au fost evacuaţi, întrucât, conform procedurilor, acest lucru se face doar în cazul în care bomba a fost găsită, deşi, dacă alarma ar fi fost adevărată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina s-ar fi produs o catastrofă.
După două ore de căutări, specialiştii au constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă şi că în cele cinci corpuri care formează unitatea sanitară nu a fost pusă nici o bombă.
Autorul – un copil
După căutările făcute în spital, organele de cercetare au părăsit unitatea medicală. Deşi se ştia sigur că alarma a fost falsă, angajaţii care asigură paza la poarta spitalului nu au dat voie să intre în instituţie decât personalului medical. „Noi facem ce ni se spune. Nu suntem plătiţi să gândim“, a fost răspunsul pe care l-au primit reprezentanţii mass-media şi ceilalţi oameni care voiau să-şi viziteze rudele bolnave de la un agent care asigură paza la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Abia după sosirea managerului Florin Dumitrescu, oamenii care au aşteptat mai bine de două ore să ajungă la rude au avut acces în spital. „Eram la un prieten în sudul judeţului când am fost anunţat telefonic despre alarma cu bombă. Am luat maşina şi am venit la spital. Am înţeles că specialiştii au căutat două ore în cele patru-cinci corpuri de clădiri, unde sunt internaţi 850-900 de bolnavi, dar nu au găsit nimic. Alarma a fost falsă, mai multe vă spun ei. Activitatea medicală nu a fost perturbată şi ni s-a recomandat să avem mai multă grijă în legătură cu accesul în spital“, a spus managerul Spitalului Judeţean.
Potrivit poliţiştilor, alarma a fost dată de un copil, care a apelat de pe un număr Orange. În continuare se efectuează cercetări pentru depistarea şi tragerea la răspundere a acestuia.
Alarmă falsă cu bombă şi la Artrom
Altă ameninţare cu bombă a fost făcută şi la TMK Artrom. Vineri, cineva a sunat de la un post telefonic public, situat în Slatina, şi a anunţat că în incinta societăţii a fost amplasată o bombă. În urma cercetărilor s-a constatat că în incinta societăţii respective nu există nici un dispozitiv sau obiect exploziv, motiv pentru care activitatea societăţii nu a fost perturbată. Oamenii legii l-au identificat însă pe cel care a făcut alarma falsă. El se numeşte Viorel Georgescu, are 73 de ani, şi este din Slatina. Bărbatul, un fost angajat al Artrom, şi-a recunoscut fapta şi şi-a motivat gestul susţinând că a avut unele neînţelegeri cu cadrele societăţii respective. Pentru fapta sa, omul va trebui să răspundă în faţa legii.