Confortul şcolarilor a fost uitat, importante de-a lungul verii fiind luptele politice şi modalităţile prin care banii de la guvern să vină pentru licitaţii la primării.
În şcolile în care s-a mişcat câte ceva, politicienii se vor strânge astăzi ciucure şi le vor spune celor sătui, oricum, de palavre ce grijă a avut clasa politică pentru ca tineretul, viitorul ţării, să păşească în clase proaspăt zugrăvite. Greu de crezut că cineva dintre mai-marii zilei se va deranja să ajungă la şcoala din Vâlcele, judeţul Olt, spre exemplu, unde timpul pare că a stat în loc şi unde băncile de acum 50 de ani încă scârţâie sub greutatea unei noi generaţii de elevi care se bucură aşa cum pot păşind în clasa coşcovită şi stăpânită de un miros puternic de motorină.
Imaginile desprinse parcă din copilăria săracă a bunicilor nu sunt singulare, datele oficiale dând măsura adevăratului interes al autorităţilor. 426 de localuri de şcoală au deficienţe majore (nu au apă curentă, unele nu au nici măcar o fântână proprie cu apă potabilă, nu au grupuri sanitare suficiente şi corect amenajate etc.), motiv pentru care s-a respins autorizarea sanitară (în cele 174 de cazuri în care s-a solicitat autorizaţia, în alte 252 nefiind măcar solicitată evaluarea). Inspectorii sanitari au hotărât că doar 260 de clădiri în care sunt aşteptaţi elevi şi copii de grădiniţă prezintă siguranţă, în 46 dintre ele autorizaţia fiind eliberată cu plan de conformare.
„Am mai pus uşile la WC-uri, dar le fură“
Cu trei zile înainte de sunetul clopoţelului, prin şcoli încă se mai lucra. Cei care au avut bani să cumpere cel puţin câteva cutii de vopsea şi-au cam terminat treaba. Mai greu au mers pregătirile în şcolile unde au fost angajate, pe bani mulţi, pentru astfel de lucrări, firme specializate. Persoanele plecate de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt prin judeţ au văzut unităţi în care termenul de finalizare a lucrărilor angajate pe banii ministerului a fost depăşit (Vişina, Tufeni etc.), şcoli în care de ani buni se pompează bani şi treaba tot nu se mai termină (Ipoteşti), lucrări mult prea mult întârziate (Şcoala Comani).
La Brebeni, persoanele care se ocupă de curăţenia în şcoală şi-au făcut datoria, ca în multe alte locuri, cu ce au avut. Şcoala e curată, miroase a vopsea proaspătă, poate că între timp s-a reparat şi hidroforul… Totul ar fi bine dacă nu vrei să ştii nimic de grupurile sanitare. Dacă te aventurezi, în schimb, în spatele şcolii, constaţi că s-a aruncat ceva var pe pereţi, însă mizeria e tot la ea acasă. Uşi încă nu s-au găsit pentru cele trei, patru cabine, oricum insuficiente, dar se caută soluţii astfel încât atunci când vor fi montate să nu mai atragă atenţia nimănui. „Am avut şi uşi, dar de câte ori nu s-au pus… însă se fură“, a spus un profesor, venit să dea o mână de ajutor pe ultima sută de metri.
La grădiniţa din cătunul numit de localnici Puturoasa situaţia este mult mai gravă. Este în lucru o clădire nouă, dar lucrătorii au plecat de mai bine de o lună şi nu s-au mai întors, iar vechea grădiniţă îşi va întâmpina micuţii înconjurată de bălării. Interiorul e încă în curăţenie, cine ştie de când, pentru că joi nu se învârtea pe acolo nici picior de muncitor. Cât despre WC-uri, cele trei cabine aproape acoperite de gunoaiele aruncate în jur nu vor putea servi, în nici un caz, copiilor de grădiniţă.
„Ne-au schimbat tot în vara asta“
Elevii din Coteana au un noroc de care nu vor fi siguri decât la momentul absolvirii, când vor părăsi unitatea şi vor nimeri într-o şcoală care se cârpeşte an de an. Cu bani de unde, de neunde, aici reparaţiile şi curăţenia s-au făcut ca la carte. Fiecare învăţătoare şi-a aranjat cu grijă clasa şi şi-a rânduit manualele, într-o întrecere evidentă pentru titlul de cea mai frumoasă. „Avem şi grădiniţa nouă, ni s-a renovat în această vară; acum au terminat băieţii. Avem apă curentă, ne-au făcut şi o sală de mese, să nu mai mănânce copiii în clase în pauza mare…“, a povestit încântată una dintre educatoare.
„Când am venit prima dată aici, m-am pus pe plâns“
Nu mult mai departe, la Izvoarele, mândria primarului este noua clădire ridicată, tot în fundul curţii însă, pentru grupurile sanitare. Totul este nou, au chiar şi apă curentă, doar că sunt tot departe şi tot prin noroi vor ajunge, pentru că n-au mai fost bani şi pentru alee. În şcoală – jaluzele verticale în holul mare, contrastând cu ce-i în jur; miros puternic de motorină şi curăţenia din fiecare an, pentru că de lucruri noi n-au fost bani.
La Vâlcele, judecând după clădirea mândră a primăriei, te aştepţi să vezi o minunăţie de şcoală, dar nimereşti într-o clădire veche de când lumea, cu uşi roase de vreme, neprimitoare. Interiorul nu e nici gri, nu e nici bej, e doar ceva neprimitor, mirosul e apăsător, iar calculatorul care se zăreşte într-o clasă pare din alt film; tablă de lemn, bănci în care au învăţat bunicii, pardoseală distrusă. „Când am venit prima dată aici, am plâns o noapte întreagă. În timp m-am obişnuit. Ne-am dori şi noi altceva, dar dacă nu se poate, deocamdată…“, a mărturisit o educatoare. Aceasta a menţionat că a fost surprinsă să găsească o şcoală atât de puţin atrăgătoare nu acum, ci în 1974, la debutul în carieră, dar că lucrurile nu s-au schimbat deloc de atunci. O singură dată li s-a adus, în ultimii zeci de ani, mobilier: câteva scăunele şi trei mese pentru grupa de grădiniţă, care contrastează cu preşurile vechi şi pereţii sumbri.
Altfel, peisajul e de vis, de aventură nu duci lipsă, o trăiesc elevii şi când vor să meargă la toaletă şi sunt nevoiţi să urce dealul…
Imaginea nu e singulară. Judeţul Olt e plin de exemple. Mulţi elevi nici măcar nu ştiu cum ar trebui să arate şcoala lor. Părinţii lor sunt mulţumiţi că au profesori în şcoală şi, în anumite unităţi din cine ştie ce cătun că învăţătoarea rezistă măcar un semestru.
