19 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateEpiscopul de Alba, Andrei Andreicuţ, a făcut poliţie politică

Episcopul de Alba, Andrei Andreicuţ, a făcut poliţie politică

Colegiul CNSAS a dat în şedinţa de astăzi o decizie de poliţie politică în cazul lui Andrei Andreicuţ, episcop de Alba. Cazul lui Andrei Andreicuţ a fost singurul discutat şi votat în şedinţa de azi, potrivit declaraţiei făcute de Mircea Dinescu la ieşirea din institut. Surse din CNSAS au declarat pentru Mediafax că numele conspirativ al lui Andrei Andreicuţ era "Ionică".
"Sunt încă alţi opt ierarhi cu probleme mari în dosar, ierarhi importanţi, în legătură cu care urmează să ne pronunţăm, însă s-a decis să amânăm luarea unor verdicte şi să îi mai invităm o dată la audiere", a spus Dinescu.
Acesta a precizat că printre cei opt ierarhi intraţi în vizorul CNSAS nu se află noul patriarh Daniel, numele său apărând doar pe lista titularilor de dosare arse în 23 decembrie 1989. "Aia e o altă listă, la care lucrăm separat", a spus Dinescu. Potrivit lui Dinescu, nici numele lui Bartolomeu Anania nu este între cele opt, în cazul acestuia Colegiul hotărând că, pentru mai multe lămuriri, "trebuie înfiinţată o comisie specială, împreună cu experţi de la SIE, care să ne ajute să desluşim cum stau de fapt lucrurile în cazul său".
Dinescu s-a arătat nemulţumit de verdictul dat în cazul lui Andrei Andreicuţ, susţinând că acesta "a fost forţat să colaboreze cu securitatea", după ce a fost prins, pe când era un tânăr preot, încercând "să pună o pilă pentru cineva ca să intre la Seminarul Teologic".
Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei Andreicuţ, a declarat, într-o conferinţă de presă, că va contesta decizia CNSAS de poliţie politică, considerându-se o victimă a Securităţii. El a declarat că până în 1989 a fost urmărit continuu de securitate, "hăituit" şi i-au fost puse microfoane în casă, fiindu-i ascultate toate convorbirile personale.
Arhiepiscopul de Alba Iulia a spus că a aflat din presă despre decizia CNSAS şi îl uimeşte deoarece în anul 2001 CNSAS i-a spus că nu a făcut poliţie politică. El a precizat că nu are o adresă oficială de la CNSAS din acea perioadă şi a prezentat doar articole de presă apărute la acea vreme, cu declaraţii privind faptul că nu a făcut poliţie politică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS