Două craiovence de etnie romă au fost surprinse vineri, în timp ce încercau să iasă din supermarketul real,- cu mai multe produse îndesate în sutien, respectiv în buzunare.
Conform biroului de presă al Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, o patrulă de jandarmi s-a sesizat din oficiu vineri, în jurul orei 13.00, că două femei au sustras din magazinul real,- diverse obiecte, fără a le plăti la casa de marcat.
Echipajul de jandarmi s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că respectivele femei sunt de etnie romă şi se numesc Carmen şi Gheorghiţa Slătineanu, de 30 de ani, respectiv 25 de ani, ambele cu domiciliul în Craiova. S-a stabilit că femeile au fost în real,- împreună cu soţii lor, au făcut cumpărăturile necesare, bărbaţii au mers la casele de marcat, au achitat contravaloarea bunurilor, iar o femeie a sustras două perechi de cercei şi un săpun, bunuri pe care le-a ascuns în buzunarul de la geacă, iar cea de-a doua a sustras trei perechi de cercei pe care i-a ascuns în sutien.
După aceea, femeile au încercat să părăsească magazinul, fără să achite contravaloarea bunurilor, însă au fost înregistrate de camerele de filmat şi oprite la ieşire de agenţii de pază. Cele în cauză sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, dosarele deschise pe numele lor urmând să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.