4 C
Craiova
marți, 23 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateNoua lege a TVA aduce si bune, si rele

Noua lege a TVA aduce si bune, si rele

Noua lege privind impozitul pe profit a intrat in vigoare de ieri, iar normele de aplicare vor fi elaborate in termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Posibilitatea rambursarii rapide a taxei pe valoarea adaugata, intr-un termen de 15 zile si fara un control fiscal prealabil, masura introdusa, de la 1 octombrie, prin noua lege a TVA, este un fapt pozitiv, dar aplicarea ei va fi dificila, considera specialistii.

Mihaela Mitroi, director in cadrul firmei de consultanta PricewaterhouseCoopers, a precizat ca, pina la adoptarea noii legi, cererile de rambursare a TVA erau analizate de catre organele fiscale in termen de 30 de zile si necesitau un control fiscal. In practica, insa, rambursarea TVA putea dura chiar sase luni.

Noul act normativ prevede ca raspunsurile la cererile de rambursare a TVA vor fi elaborate in termen de zece zile de la depunerea solicitarilor, pe baza unei analize in urma careia firmele solicitante trebuie sa obtina cel mult 135 de puncte. Criteriile iau in calcul, printre altele, domeniul de activitate, vechimea, nationalitatea capitalului si comportamentul fiscal.

Reprezentantul PricewaterhouseCoopers apreciaza ca punctajul minim pentru aprobarea cererii poate fi usor depasit, iar cererile vor fi respinse.

Firmele de consultanta si organizatiile non-profit vor fi avantajate

O alta problema o reprezinta faptul ca rambursarea TVA prin aceasta procedura implica un audit detaliat la firma beneficiara, efectuat de organele fiscale, operatiune care ar putea dura pina la trei luni.

Printre prevederile noii legi a TVA se numara si eliminarea cotei zero de TVA pentru activitatile de turism cu beneficiari straini si pentru construirea de locuinte, dar contractele ferme incheiate in aceste domenii inainte de intrarea in vigoare a legii beneficiaza in continuare de aceasta facilitate.

Specialistii considera ca noua legislatie referitoare la impozitul pe profit va avantaja firmele de consultanta, bugetul statului, comerciantii de bunuri perisabile, organizatiile nonprofit, microintreprinderile si companiile din domeniul explorarilor de petrol din Marea Neagra, dar va dezavantaja operatorii din zonele libere, cluburile de noapte si cazinourile, companiile care primesc dividente din strainatate, precum si firmele care activeaza in domeniul cu necesitati mari de capital.

Un fapt pozitiv este adoptarea legii privind impozitul pe profit de catre parlament si nu prin ordonanta guvernamentala si efortul autoritatilor de a lua in calcul parerea diverselor organisme interesate inainte de implementerea noilor reglementari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS