O investigaţie Recorder (Puterea din Umbră) scoate la iveală felul cum "lucrează" unele servicii secrete din România. Unul dintre ele este DGPI, serviciul secret al Ministerului de Interne, cunoscut ca "Doi și-un sfert". Potrivit unui angajat din Poliția Română, au existat cazuri în care chiar șefi din Ministerul de Interne au găsit tehnică de înregistrare ascunsă prin birourile lor. Un exemplu este cel al comisarului-șef Constantin Nicolescu, fost şef al IPJ Dolj. Tehnica de ascultare ar fi fost găsită în biroul lui Nicolescu după împuternicirea acestuia ca inspector general adjunct al Poliției Române.