20.9 C
Craiova
luni, 19 mai, 2025
Știri de ultima orăPoliticaNationalPreşedintele interimar Ilie Bolojan l-a felicitat pe Nicuşor Dan

Preşedintele interimar Ilie Bolojan l-a felicitat pe Nicuşor Dan

Preşedintele interimar Ilie Bolojan: Felicitări, Nicuşor Dan! Mulţumesc cetăţenilor ţării noastre pentru participarea în număr mare la vot, indiferent de opţiunea pe care au avut-o.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, al cărui nume a fost menţionat de Nicuşor Dan pentru postul de prim-ministru, l-a felicitat luni pe acesta pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale şi a mulţumit românilor pentru participarea în număr mare la vot, indiferent de opţiunea pe care au avut-o.
”ROMÂNIA A ALES. Felicitări, Nicuşor Dan! Mulţumesc cetăţenilor ţării noastre pentru participarea în număr mare la vot, indiferent de opţiunea pe care au avut-o”, a scris Bolojan pe Facebook.
El şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi cei implicaţi în organizarea alegerilor pentru derularea în bune condiţii şi a turului doi.
”Mulţumim, România!”, a afirmat Bolojan la finalul postării.

Bolojan l-a susţinut constant şi deschis pe Nicuşor Dan

Ilie Bolojan a declarat duminică. după ce a votat, că a votat fiind conştient de importanţa acestui vot. El a precizat că decizia pe care cetăţneii o vor lua va avea efecte asupra vieţilor copiilor şi nepoţilor noştri. ”Folosiţi acest drept pe care l-am câştigat, dreptul de a vota!”, a fost îndemul lui Bolojan.
”Am votat astăzi, fiind conştient de importanţa acestui vot, pentru că decizia pe care cetăţenii ţării noastre o vor lua astăzi nu va influenţa doar modelul nostru de dezvoltare în următorii cinci ani, ci va avea efecte asupra vieţilor copiilor şi nepoţilor noştri”, a afirmat preşedintele interimar.

Citește și: Rezultate alegeri „Super Duminica”: Victorie pentru Nicușor Dan în România, cursă strânsă în Polonia, ascensiune a extremei drepte în Portugalia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS