Berbec
Din punct de vedere fizic veţi funcţiona excelent. Veţi fi dinamic, iar reacţiile rapide vă vor permite să vă descurcaţi cu o situaţie destul de delicată. Mintea dumneavoastră produce idei excelente, aşa că puteţi să vă implicaţi în tot felul de activităţi intelectuale. Situaţia dumneavoastră financiară va înregistra fluctuaţii, aşa că ar fi indicată multă prudenţă în acest domeniu.
Taur
La serviciu veţi avea o mică surpriză în sensul că va trebui să reveniţi asupra unor lucrări pe care le-aţi considerat rezolvate. Oricum, veţi avea parte de o zi în care se vor ivi tot felul de situaţii care vă vor ţine cu sufletul la gură. La serviciu, lucrurile încep să se precipite, dar nu este cazul să aveţi emoţii. Neînţelegerile cu colegii nu vă vor afecta într-o prea mare măsură dacă veţi şti să vă stăpâniţi tendinţa de a-i domina.
Gemeni
În cazul în care doriţi să plecaţi la drum, mare atenţie, căci aţi putea avea parte de o situaţie mai puţin plăcută spre sfârşitul zilei. Fie colegii de drum nu vor fi o companie tocmai plăcută, fie veţi avea probleme cu mijlocul de transport. În relaţia cu partenerul veţi avea o zi destul de tensionată, în care vă veţi enerva pentru că nu veţi reuşi să ajungeţi la un acord asupra unor chestiuni de interes comun.
Rac
Relaţia cu colegii se va îmbunătăţi considerabil astăzi, când veţi primi sprijinul acestora într-o chestiune delicată. Situaţia financiară nu vă mai creează probleme, dar în viitorul apropiat ar fi bine să nu vă implicaţi în investiţii riscante. Activităţile de divertisment vă vor ajuta să depăşiţi stresul cotidian, dar şi să vă lărgiţi cercul de prieteni.
Leu
Capacitatea de convingere va atinge limita superioară, aşa că puteţi încerca să vă găsiţi noi adepţi pentru proiectele pe care le aveţi în plan. Situaţia profesională este excelentă şi, dacă până acum nu vi s-a oferit o ocazie de a arăta ce puteţi, n-ar fi exclus ca aceasta să se ivească acum. Starea dumneavoastră psihică este destul de bună şi vă susţine în tot ce doriţi să întreprindeţi.
Fecioară
La slujbă reuşiţi să fiţi eficient, iar implicarea în activităţi financiare va avea rezultate mulţumitoare. Relaţia cu colegii de serviciu va fi ceva mai agitată şi nu este cazul să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu. Veţi avea de făcut o mulţime de lucruri în domenii dintre cele mai diverse. Iniţiativele se vor bucura de succes cu condiţia să daţi dovadă de mai multă răbdare.
Balanţă
Interesul pentru activităţile sociale va fi peste nivelul obişnuit. Veţi primi o invitaţie căreia ar fi bine să-i daţi curs; nu de alta, dar într-un astfel de context aţi putea cunoaşte pe cineva care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. Relaţia cu colaboratorii ar putea deveni mai tensionată dacă veţi insista să vă susţineţi cu prea multă vehemenţă punctele de vedere.
Scorpion
Starea dumneavoastră generală este bună, totuşi, atenţie, căci suprasolicitarea vă poate crea probleme de sănătate pe fond nervos. Activităţile practice vă vor da posibilitatea să vă mai relaxaţi într-o oarecare măsură, dar nici aici nu este cazul să exageraţi. Activităţile sociale vor fi prioritare în această perioadă. Veţi cheltui destul de mulţi bani, dar până la urmă veţi face faţă situaţiei financiare.
Săgetător
Va trebui să acordaţi ceva mai multă atenţie situaţiei materiale şi, mai ales, investiţiilor pe termen lung pe care intenţionaţi să le faceţi. La serviciu va fi în fiecare secundă câte ceva de făcut. Ar trebui să vă faceţi o listă de priorităţi, altfel vă veţi risipi în activităţi minore. Pe acasă vor fi unele controverse pe teme de interes comun, dar ar fi mai bine ca măcar astăzi să-i lăsaţi pe ceilalţi să decidă.
Capricorn
La slujbă veţi avea unele controverse cu superiorii ierarhici şi ar fi bine să nu insistaţi să vă impuneţi punctele de vedere. Oricum, iniţiativele dumneavoastră vor fi apreciate de şefi, atâta doar că nu sunt dispuşi să vă dea mână liberă. Relaţia cu prietenii se va îmbunătăţi considerabil. Nu vor lipsi ocaziile de a cunoaşte persoane interesante, alături de care vă veţi simţi excelent.
Vărsător
Pe cât posibil, evitaţi să vă exprimaţi nemulţumirile legate de rudele apropiate deoarece oricând ar putea izbucni discuţii neplăcute. N-ar fi exclus nici să se deterioreze câte ceva prin apartament. Inteligenţa vie, capacitatea de a face conexiuni rapide vă vor ajuta să ieşiţi cu bine din orice situaţie. În cazul în care vreţi să plecaţi la drum se pare că şansa este de partea dumneavoastră.
Peşti
Plin de farmec, veţi avea ocazia să vă lărgiţi cercul de prieteni. Unii dintre aceştia vă vor ajuta să vă puneţi proiectele în practică. Nu este un moment favorabil pentru a lua decizii în chestiunile sentimentale. Implicarea dumneavoastră în relaţia cu partenerul este profundă şi tocmai de aceea aţi putea greşi. Cheltuielile vor fi destul de mari în această perioadă şi acest lucru poate genera controverse în familie.