Un șofer de 36 de ani a fost reținut astăzi de polițilti după ce a lovit cu maşina un pieton de 69 de ani, apoi a plecat de la locul accidentului. Victima a murit.
Accidentul s-a produs marţi seară, pe un drum judeţean, în localitatea Ceanu Mare, judeţul Cluj.
Un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Ceanu Mare, care conducea un autoturism din direcţia localităţii Ciurgău, ar fi accidentat un pieton care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, identificat ca fiind un bărbat de 69 de ani, din aceeaşi localitate. Conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţie.
Poliţiştii au început verificări pentru a identifica şoferul şi maşina implicată. Bărbatul a fost găsit în comuna Ceanu Mare, iar autoturismul implicat a fost găsit în municipiul Cluj-Napoca.
Pietonul a fost declarat decedat la locul accidentului. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost transportat la IML Cluj-Napoca în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei decesului.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi DrugTest, ambele rezultate fiind negative.
Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

