16.7 C
Craiova
marți, 28 octombrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentGorj: Accident rutier pe DJ 671 Motru Sec. O adolescentă de 17 ani a ajuns la spital

Gorj: Accident rutier pe DJ 671 Motru Sec. O adolescentă de 17 ani a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc azi, pe Drumul Județean 671 (Motru Sec), în zona orașului Tismana, județul Gorj.

Incidentul a fost sesizat prin apelul de urgență 112 de o femeie de 35 de ani, care a anunțat că fiica sa, de 17 ani, a fost rănită într-un eveniment rutier.

Tânără de 17 ani, rănită după ce autoturismul a lovit un parapet

La fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 18 ani din Padeș conducea un autoturism pe DJ 671, din direcția Cloșani către Apa Neagră.

Într-o curbă la stânga, șoferul a derapat, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet din beton aflat pe partea dreaptă a drumului.

În urma impactului, o tânără de 17 ani, pasageră pe bancheta din spate, a acuzat dureri în zona spatelui. Victima a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Conducătorul auto și un alt tânăr, pasager pe locul din dreapta față, nu au suferit răni.

Șoferul nu consumase alcool

Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Autoritățile efectuează în continuare verificări pentru stabilirea exactă a cauzelor producerii accidentului, urmând să fie analizate viteza de deplasare, condițiile de drum și gradul de atenție al conducătorului auto în momentul producerii coliziunii.

Citește și: Dolj: Urmărit internațional, prins și blocat în trafic

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS