Polițiștii din Bechet l-au reținut, aseară, pentru 24 de ore pe un tânăr de 34 de ani, din localitate, suspectat de violență în familie.
Polițiștii au fost sesizați, ieri, de un bărbat de 53 de ani că fiica sa, de 24 de ani, ar fi fost agresată în repetate rânduri de concubinul său.
Tânăra a declarat că în seara zilei de 24 octombrie a fost agresată fizic de concubinul său. Cercetările ulterioare au scos la iveală un incident similar petrecut aproximativ acum două luni. Acesta nu a fost sesizat poliției.
Măsuri luate de polițiști
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, iar pe numele tânărului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Citește și: (VIDEO) Gorj: Bărbat din comuna Crasna reținut după ce și-a agresat soacra

