20.6 C
Craiova
joi, 31 iulie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentVIDEO impresionant! Cum s-a simțit cutremurul de 8.8 într-o sală de operație din Rusia

VIDEO impresionant! Cum s-a simțit cutremurul de 8.8 într-o sală de operație din Rusia

O echipă de medici ruși a fost surprinsă de camerele de supraveghere în sala de operație, în timpul celui mai puternic seism care a lovit regiunea în ultimii 70 de ani. Seismul este, totodată, printre cele mai puternice zece înregistrate vreodată.

Pe rețelele sociale a fost distribuită o înregistrare de la o cameră de supraveghere în care o echipă de medici de la un spital oncologic din regiunea rusă Kamceatka își păstrează calmul în sala de operație.

Deși seismul a fost atât de intens încât obiecte cădeau de pe pereți, cadrele medicale nu s-au mișcat din loc, continuând intervenția chirurgicală și menținând în siguranță pacientul și echipamentele. Pacientul operat este acum în afara oricărui pericol, potrivit presei ruse. 

Gestul de devotament și eroism al medicilor a fost apreciat de ministrul sănătății din regiune, care i-a propus pentru a fi premiaţi. 

Imediat după seism, au fost emise avertizări de tsunami în Rusia, Japonia și de-a lungul întregii coaste vestice a Statelor Unite. Alerte similare, de diferite intensități, au fost emise în China, Filipine, Indonezia, Guam, Peru și în Insulele Galapagos, în largul Ecuadorului.

Citeşte şi: (VIDEO) Cutremur uriaș în largul coastei Rusiei. SUA și Japonia, în alertă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS