UPDATE: După ce polițiștii au transportat sacul cu presupusul cadavru la Serviciul de Medicină Legală, unde s-a descoperit că era vorba, de fapt, de un manechin.
„Având în vedere natura sesizării și pentru a preveni orice contaminare a eventualelor probe biologice, sacul nu a fost manipulat de către polițiști. Acesta a fost preluat și transportat în condiții de siguranță de către echipa specializată a Serviciului de Medicină Legală către sediul instituției competente.
Ulterior, în prezența specialiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale, precum și a experților din cadrul Institutului Național de Criminalistică, sacul a fost deschis, stabilindu-se în mod oficial faptul că în interior se afla un manechin, și nu un cadavru, așa cum s-a presupus inițial.
În continuare, se efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care obiectul respectiv a fost abandonat în acel loc, precum și pentru identificarea persoanei/persoanelor care l-au plasat acolo”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Cadavrul unei femei a fost găsit, marţi după-amiază, într-o anexă a unei case nelocuite din apropiere de centrul municipiului Ploieşti. Trupul era înfăşurat într-un sac de dormit legat cu sfoară. Un bărbat care a mers să cureţe terenul din zona casei părăsite a fost cel care a făcut descoperirea.
Marţi după amiază, un bărbat a sunat la 112 anunţând că, în incinta unei anexe a unei clădiri situate pe strada Carpenului, a descoperit cadavrul unui om.
„La faţa locului s-a deplasat, de urgenţă, o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, criminalistică şi ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Din dispoziţia conducerii Poliţiei Române, la faţa locului se deplasează specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică. În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat. Cadavrul a fost identificat în interiorul unei anexe dezafectate”, anunţă Poliţia Prahova.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că este vorba despre cadavrul unei femei, care era înfăşurat într-un sac de dormit legat cu sfoară în zona genunchilor.
Trupul neînsufleţit a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei în urma căreia va f stabilită cauza decesului.
Bărbatul care a făcut descoperirea a declarat că mersese în curtea imobilului părăsit pentru a face curăţenie, deoarece crescuseră bălăriile şi era gunoi.
Citeşte şi: Cumnatul lui Mircea Geoană, extrădat din Turcia. Are de executat o condamnare pentru luare de mită