30.9 C
Craiova
vineri, 20 iunie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentȚeapă de 240.000 de euro: Marfă destinată Poloniei, vândută ilegal în România

Țeapă de 240.000 de euro: Marfă destinată Poloniei, vândută ilegal în România

Țeapă de 240.000 de euro: Marfă destinată Poloniei, vândută ilegal în România. Poliția a recuperat 31 din cele 32 de imprimante furate.

Percheziții în Argeș într-un caz de înșelăciune cu prejudiciu major. Patru bărbați, cu vârste între 22 și 43 de ani, sunt cercetați de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, după ce ar fi deturnat un transport internațional de mărfuri. În loc să livreze bunurile din Franța în Polonia, aceștia le-ar fi comercializat ilegal în România.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 20 mai 2025, când suspecții, reprezentanți ai unei firme de transport, au preluat 32 de imprimante multifuncționale, în valoare de aproximativ 240.000 de euro. Marfa avea ca destinație Polonia, însă nu a mai ajuns la beneficiar.

În schimb, bunurile ar fi fost însușite de transportatori și revândute pe teritoriul României către o terță persoană.

Ca urmare a investigațiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 30 dintre imprimante în județul Argeș, pe 12 iunie. Ulterior, în urma perchezițiilor desfășurate joi, a fost identificată și a 31-a imprimantă, evaluată la 7.500 de euro. Până în acest moment, prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Citește și: Mehedinți: Depistat la volan sub influența substanțelor interzise

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS