Patru persoane – trei femei şi un bărbat – au fost lovite de un microbuz în timp ce stăteau de vorbă în fața unei porţi, în satul Onceşti, din comuna Stăneşti, județul Giurgiu. Microbuzul rula pe şoseaua când ansambulul de susținere al roților din stânga-față ar fi cedat şi s-ar fi rupt. Şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat în plin în oameni, scrie Breakingnewsgiugiu.
„Un bărbat, de 58 de ani, din comuna Greaca, în timp ce conducea o autoutilitară, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi acroşat trei femei, cu vârste cuprinse între 65 şi 86 de ani, care se aflau în faţa curţii unei locuinţe”, a transmis Poliţia Giurgiu.
Două persoane au fost rănite în urma accidentului rutier. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, trei SAJ și poliția. În sprijin, a fost solicitat elicopterul SMURD.

O femeie, de 78 de ani, a fost preluată de elicopter și transportată la spital. O altă femeie, de 86 de ani, a fost transportată la spital de ambulanța SAJ. Echipajele medicale au mai evaluat la fața locului alte trei persoane, printre care şi şoferul microbuzului, care au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări. Oamenii legii l-au testat pe şoferul cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Bărbatul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: Ţările participante la Summitul B9 susţin aderarea Ucrainei la NATO