28.3 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi tineri şi un minor, în arest pentru trafic de minori

Doi tineri şi un minor, în arest pentru trafic de minori

Instanţele de judecată au prelungit mandatele de arestare emise în aprilie 2023, pe numele a trei inculpaţi acuzaţi de trafic de minori și proxenetism. Potrivit DIICOT, cei trei au obligat două minore de 16 şi 17 ani să practice prostituţia. Faptele au fost comise începând cu toamna anului 2022.

Procurorii DIICOT anunţau, în aprilie 2023, reţinerea a doi tineri şi a unui minor, suspectaţi de trafic de minori şi proxenetism. Anchetatorii au susţinut ce cei trei au obligat două minore să se prostitueze.

„La data de 06.04.2023, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei inculpați (unul minor), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

În cauză s-a reținut că, în toamna anului 2022, doi dintre inculpați au recrutat în vederea exploatării sexuale, prin inducere în eroare (utilizând metoda “loverboy”), două persoane vătămate minore (de 16, respectiv 17 ani). În perioada ianuarie – aprilie 2023, cei trei inculpați au obligat cele două persoane vătămate minore, prin exercitarea de violențe fizice şi psihice, să practice prostituția în beneficiul lor, postând anunțuri pe diverse site-uri pentru promovarea acestora și însușindu-și venituri obținute în această modalitate”, au explicat anchetatorii.

Doi tineri şi un minor, în arest preventiv

Pe data de 7 aprilie 2023, cei trei inculpaţi au fost arestaţi preventiv. Mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Mehedinţi. De atunci, măra preventivă a fost prelungită de instanţele de judecată. Acelaşi lucru s-a întâmplat pe 10 mai, anul acesta. Judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de cele trei persoane. Hotărârea instanţei a fost contestată de inculpaţii arestaţi la Curtea de Apel Craiova. Vineri, pe 17 mai, instanţa le-a respins contestaţiile ca nefondate. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Cei trei inculpaţi au fost deferiţi justiţiei în mai 2023. Acest dosar se află pe rolul Tribunalului Mehedinţi, instanţă care a amânat în mai multe rânduri pronunţarea unei hotărâri. Cele două minore sunt părţi vătămate în dosarul penal.

Citeşte şi: Craiovean condamnat pentru trafic de droguri, după gratii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS