20.5 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 458

Mehedinţi: Acţiune de informare pentru prevenirea incendiilor desfăşurată în Gârla Mare

0

Vineri, 04 octombrie, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul „I.S.U. „Drobeta” va organiza, în localitatea Gârla Mare, o acţiune de informare preventivă a cetăţenilor privind prevenirea incendiilor izbucnite în locuinţe.
Acţiunea se va desfăşura în cadrul controlului de prevenire planificat în localitatea Gârla Mare şi va viza informarea directă a cetăţenilor privind respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor în propriile locuinţe, mai ales în perioada rece a anului, când riscul de izbucnire a incendiilor este mai mare. La această acţiune vor participa şi voluntari din cadrul SVSU Gârla Mare, pentru a distribui, împreună cu pompierii, pliante cu reguli de prevenire a incendiilor, iar în locurile frecventate mai mult de către cetăţeni, vor fi lipite afişe cu reguli de prevenire şi comportare pe timpul producerii incendiilor.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate, în perioada următoare, şi în alte localităţi din judeţul Mehedinţi, având ca scop creşterea informării cetăţenilor în ceea ce priveşte conştientizarea riscului de incendiu, prevenirea producerii incendiilor la locuinţe, dar şi comportamentul ce trebuie adoptat în situaţii de urgenţă. Dezvoltarea unei alianţe durabile cu societatea civilă şi implicarea acesteia într-un mod planificat în programele de informare, educare şi voluntariat , vor duce la obţinerea unor cunoştinţe solide şi a unui comportament corect de răspuns al populaţiei, la situaţiile de urgenţă.

Măsuri de prevenire a incendiilor pentru perioada sezonului rece la gospodăriile populaţiei

Având în vedere că, în această perioadă, ne confruntăm cu temperaturi destul de scăzute, probabil că mulţi dintre cetăţeni vor recurge la încălzirea locuinţelor. Din statisticile anilor trecuţi reiese că, cele mai multe incendii la locuinţe au izbucnit ca urmare a necurăţării coşurilor de fum, a folosirii acestora cu defecţiuni, dar şi ca urmare a instalaţiilor electrice folosite cu improvizaţii şi defecţiuni.
1. Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată!
2.NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia!
3.NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă!
4.Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei!
5.NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile!
6.Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa!
7.NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă!
8.Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi!
9.NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile!
10.NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice!
11.Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi!
12.NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune!

Sore şi Dima din LaLa Band participă la Dansez pentru tine

0

Generaţii întregi au văzut cât sunt de talentaţi graţie proiectului fenomen LaLa Band, iar acum au marea şansă să demonstreze în ringul visurilor de la ProTV că sunt şi altruişti. Sore şi Dima din LaLa Band participă în această toamnă în cel de-al 14-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine, unde vor lupta în paşi de dans pentru împlinirea visului partenerilor lor. 
„Am dansat toată viaţa, iar de când cu serialul Pariu cu viaţa dansul a devenit un obicei zilnic”, a declarat Sore. „Sunt o fire competitivă, funcţionez bine sub stres şi îmi place să îmi testez limitele. Am visat dintotdeauna să particip la Dansez pentru tine, pentru că am crescut practic cu acest show”, a mărturisit încântată Sore, care a profitat de faptul că este prietenă cu Giulia Anghelescu, cea care a şi câştigat alături de Andrei Ştefan cel de-al VI-lea sezon al competiţiei, şi i-a cerut câteva sfaturi preţioase.
Şi colegul ei Dima este la fel de fericit că are şansa să lupte pentru cineva în paşi de dans. „Imi doream enorm să ajung la Dansez pentru tine. Am acest vis de acum trei ani, cand am intrat în proiectul Pariu cu viaţa. Mă întrebam cum e să ajuţi pe cineva, să îl faci fericit. Cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie să câştigăm”, spune hotărât Dima. Tânărul este foarte atent la tot ceea ce îi spune coregraful şi aşteaptă cu nerăbdare viitoarele repetiţii, pentru că ştie că va învăţa lucruri noi. „Să ajuţi pe cineva este un lucru foarte frumos şi mereu când am posibilitatea să ajut, fac asta”, a mai precizat Dima, fericit că acum îşi va putea pune tot talentul, energia şi forţa de muncă în slujba unui scop atât de nobil.

Cătălin Ivan: E ridicol ca preşedintele Băsescu să denunțe acum pactul de coabitare

0

Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, susține că ar fi „ridicol” ca tocmai președintele Traian Băsescu să denunțe acum pactul de coabitare, după ce l-a „încălcat în nenumărate rânduri”.
„Traian Băsescu a avut astăzi o nouă ieșire publică plină de minciuni și atacuri nefondate. Nu pot să nu remarc cât de ridicol ar fi ca tocmai cel care a încălcat pactul de coabitare în nenumărate rânduri – președintele Traian Băsescu – să îl denunțe acum. El este cel care a sabotat eforturile Guvernului de atâtea ori, fie că a fost vorba despre lansarea unor parteneriate strategice cu alte țări, despre privatizarea CFR Marfă sau despre ajutarea Republicii Moldova să obțină independeță energetică. Traian Băsescu nu a ratat nicio ocazie de a pune bețe în roate Guvernului, lansând informații false în mediul extern și punându-se de-a curmezișul unor decizii extrem de importante pentru România. La toate aceste încălcări ale pactului de coabitare, putem adăuga modul în care Traian Băsescu l-a jignit public pe premier de atâtea ori.
În ceea ce privește schimbările procurorilor, nu comentez declarațiile politicienilor. Notez însă declarația găsită în presă a domnului Daniel Morar, care spune, din ce am înțeles, că «domnul Papici era împuternicit printr-o delegare şi i s-a terminat mandatul. E dreptul procurorului general să înceteze o delegare. N-aş vrea să intru în detalii. Aşa este cum spune Koversi. Discuţia este juridică»”, susține purtătorul de cuvânt al PSD.

ANAF va demite 28 şefi din administraţiile judeţene

0

Un număr de 28 de şefi din administraţiile finanţelor publice judeţene care nu şi-au îndeplinit ţintele de încasări stabilite pentru luna septembrie din acest an vor fi demişi, au declarat pentru Mediafax reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
ANAF se află într-un proces de restructurare care presupune inclusiv restrângerea administraţiilor financiare locale, în cadrul unui proiect convenit cu Banca Mondială şi demarat de fostul preşedinte al autorităţii Şerban Pop.
Restructurarea ANAF a început cu desfiinţarea Gărzii Financiare şi înfiinţarea Deapartamentului Antifraudă.
Conform realitatea.net, printre cei vizaţi se numără şefii ANAF din judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Constanţa, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Mehedinţi, Olt, Dolj, Caraş, Timiş, Cluj, Maramureş, Sibiu, Alba, Ilfov şi în două sectoare din Bucureşti.
Încasările bugetare după primele 8 luni sunt mai mici cu aproape 1 miliard de euro faţă decât se aştepta Guvernul.
Executivul se baza pe o creştere a veniturilor bugetare cu 7,47% în 2013 faţă de anul precedent, însă creşterea a fost de doar 4,4% la 8 luni. Cheltuielile bugetare au crescut cu 4,8%.

Olt: Depistat de jandarmi cu un cuţit asupra sa

0

La dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt s-a primit azi noapte un apel telefonic prin care un reprezentant al Spitalului de Urgenţă Judeţean Slatina a solicitat intervenţia jandarmilor. Aceasta a sesizat faptul că în incinta instituţiei se afla o persoană de sex bărbătesc recalcitrantă. 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie care a procedat la identificarea celui în cauză, precum şi la stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că D. Ionel, de 39 ani, domiciliat în localitatea Radomireşti, judeţul Olt, care se prezentase la unitatea de primiri urgenţe a spitalului pentru a i se acorda îngrijiri medicale, a devenit violent şi a fost evacuat din incinta unităţii medicale de către personalul care asigură paza şi protecţia instituţiei.
La controlul corporal efectuat asupra celui în cauză, jandarmii au găsit un cuţit cu lungimea lamei de 14,5 cm, bărbatul motivând că îl are asupra sa pentru a se apăra.
Jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Documentele întocmite şi cuţitul găsit asupra bărbatului vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru continuarea cercetărilor.

Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie.

Craiova: Se opreşte apa în Valea Roşie

0

SC Compania de Apă Oltenia SA a anunţat întreruperea alimentării cu apă potabilă în Craiova, luni, 7 octombrie, între orele 10.00 – 14.00, în cartierul Valea Roşie, în zona deservită de Staţia de hidrofor nr.3.
Se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor arondaţi la SH 3 Valea Roşie, după cum urmează: blocurile 18 – scările 1 şi 2;
C1, C2; K, scările 1 – 6; L1, scările 1 şi 2, L2, scările 1 şi 2; J1, scările 1 – 4; J2, scările 1 şi 2; J3, scările 1 şi 2; J4, scările 1 şi 2; J5, scările 1 – 4; 106, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127a, 127b, 128, 140, 141, 142, 143, 144; blocurile: M3, M4, M5, M6, M7, M8, M9; blocurile: P3, P4, P5, P6, P7, P8, P9, P10, P11, P12, R4, R5, R6, S1, S2, S3, S4, S5, S6, S7, S8, S9, S10 – scările 1 şi 2, S11, S12, S 13 – scările 1 şi 2, S14, S15 – scările 1 şi 2, T2, T3, T4, T5, T6, T7; U 16, scările 1 şi 2, U18, scările 1 şi 2, U20, scările 1 şi 2.
Datorită manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei.

Craiova: Restricţii de circulaţie în zona Spitalului nr. 2

0

Primăria municipiului Craiova a anunţat instituirea unor restricţii de circulaţie, în perioada 4 octombrie, orele 10.00, – 7 octombrie, orele 15.00, în intersecţia Bulevardului Nicolae Titulescu cu străzile Amaradia şi Constantin Brâncuşi, zona Spitalului nr.2, pentru executarea lucrărilor de reabilitare la calea de rulare pentru tramvaie. 
Prin instituirea acestor restricţii temporare de circulaţie, vehiculele care ajung în această intersecţie nu vor putea efectua traversarea liniilor de tramvai, circulaţia urmând a se desfăşura numai de-a lungul bulevardului Nicolae Titulescu.

Dolj: Compania Ford România donează rechizite

0

Compania Ford România va derula, mâine, în cadrul campaniei „Înapoi la Şcoală”, o acţiune de donare de rechizite pentru copiii sărmani din judeţul Dolj. 128 de copii (din clasa pregătitoare şi clasa întâi) de la unele dintre cele mai sărace şcoli din Terpezița, Sălcuța,Vârtop,Unirea, Urzicuța, Girugița vor primi rechizite pentru noul an scolar. Compania Ford România a cumpărat rechizitele cu banii donaţi de angajaţi.

Craiova: Întâlnire educativ-preventivă între jandarmi şi elevii de la Liceul „Tudor Arghezi”

0

Lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj au desfăşurat astăzi, la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, din municipiul Craiova, o serie de activităţi educativ-preventive la care au participat 30 de elevi din clasa a VIII-a. Obiectivul acestei întâlniri dintre jandarmi şi elevi a fost creşterea gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar.  În cadrul întâlnirii au fost distribuite materiale informative şi s-au purtat discuţii cu elevii, sfaturile preventive, promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea consumului de droguri şi traficul de persoane, prevenirea violenţei în sport dar şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice fiind principalele mesaje transmise celor prezenţi.

Cadrele IJJ Dolj desfăşoară astfel de activităţi prin programele proprii de acţiune – „Prudent şi raţional”, „Cartonaş roşu violenţei în arena sportivă” –  precum şi în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova şi judeţul Dolj.

Activităţile care vor continua pe tot parcursul anului de învăţământ 2013 – 2014 sunt subscrise campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor” desfăşurată la nivel naţional, care are drept scop informarea cetăţenilor cu privire la locul şi rolul Jandarmeriei Române în societate, misiunile pe care jandarmii le execută, precum şi desfăşurarea unor acţiuni preventiv-educative în domeniul violenţei şi discriminării de orice fel.

Gorj: Simpozion naţional de teologie, la Mănăstirea Tismana

0

Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj va găzdui săptămâna viitoare, în zilele de marţi, miercuri şi joi, lucrările Simpozionului naţional cu tema „Teologia ortodoxă siriană de la Sfântul Efrem Sirul la Sfântul Isaac Sirul”. La eveniment va participa şi Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Simpozionul naţional este organizat de Facultatea de Teologie din Craiova şi Arhiepiscopia Craiovei, fiind invitaţi să participe cu referate profesori universitari de teologie din întreaga ţară.