Inaugurarea oficială a Jona Clinic Craiova, care a avut loc pe 28 februarie 2026, marchează un moment de referință pentru medicina privată din Oltenia. Situată pe strada Arieș, noua clinică promite nu doar tratamente de top, ci o schimbare radicală de paradigmă: tehnologie digitală, abordare non-invazivă și o echipă de elită care elimină distanța dintre Craiova și București.
Un angajament pentru sănătatea Olteniei
Fondatorii dr. Jona Yousif și Dani Shawu au deschis oficial porțile clinicii alături de echipele din București și Sibiu, definind clar misiunea acestui nou centru medical: „Ne dorim ca JONA CLINIC Craiova să devină un reper pentru întreaga regiune. Este mai mult decât o clinică – este un angajament pentru sănătate, profesionalism și grijă reală pentru pacient.”

Strategia din spatele alegerii: De ce Craiova?
Deși rețeaua se află în plină expansiune, alegerea Craiovei ca a treia locație a grupului a fost una naturală și strategică, bazată pe nevoile reale ale pacienților din zonă. Dr. Jona Yousif a explicat viziunea pe termen lung: „De ce am ales Craiova? În primul rând, lanțul pe care vrem să-l dezvoltăm include aproape 20 de clinici plus. În momentul ăsta suntem la numărul 3, am ales Craiova pentru că, în primul rând, ne vin foarte mulți pacienți până în București, este o zonă strategică pentru noi, e un oraș care se dezvoltă foarte frumos, e un oraș cultural foarte bine pus la punct…”
Adio metodelor clasice: Stomatologia digitală și non-invazivă

Jona Clinic aduce la Craiova un model de tratament care pune preț pe conservarea dintelui natural și pe predictibilitatea rezultatului, totul fiind controlat prin software-uri avansate. „Venim cu o strategie nouă de tratamente. În sensul că mergem pe tratamente de stomatologie non-invazivă, încercăm să păstrăm cât mai mult din structura dentară a dinților și acesta este un aspect foarte important. Intrăm pe partea de stomatologie digitală, adică încercăm să eliminăm toate tratamentele clasice care au fost înainte și încercăm să intrăm în noua eră de stomatologie. Asta ne va diferenția”, a precizat dr. Jona.
Avantajul major pentru pacient este eliminarea incertitudinii: „Va fi o clinică bazată pe tratamentele digitale, adică încercăm să punem totul pe software, să-i explicăm pacientului înainte să înceapă tratamentul. Este un aspect care o să clarifice imaginea pentru pacient, să înțeleagă cum plecăm de la punctul A până la punctul B. Înainte să înceapă tratamentul. Și acesta este un avantaj foarte mare.”

Echipa hibridă: Specialiști din București și Craiova sub același acoperiș
Pentru a asigura același standard de excelență ca în Capitală, clinica implementează un model de lucru mobil. Dani Shawu a detaliat modul în care va funcționa echipa de medici: „Vom avea medici și din București și din Craiova. Din Craiova vor fi undeva la 4 medici, pe diferite specializări și ceilalți 4 vor fi din București. Echipa noastră este cumva hibridă. Se duc și în Sibiu, și în București, și în Craiova, adică în toate locațiile unde vom deschide, vom avea medicii care se vor duce în fiecare locație în parte.” Mai mult, pacienții din Craiova vor beneficia direct de experiența fondatorului, dr. Jona fiind prezent personal în noua clinică.
Focus pe experiența pacientului: Timp optimizat și calitate
Filosofia clinicii respinge modelul „sălilor de așteptare aglomerate”, punând accent pe eficiență și pe satisfacția individuală a fiecărui om care trece pragul pe strada Arieș. „Nu vrem să avem 20 de pacienți pe zi. Ne mulțumim să avem și 2 pacienți, dar măcar să facem treabă pe cei 2 pacienți și să plece pacientul mulțumit.”
„Romanian Smile” – Un brand pentru Europa
Cu planuri de extindere la Londra și o strategie solidă pentru turismul medical, Jona Clinic vrea să demonstreze că România este un lider în estetica dentară. Fondatorii au lansat un concept nou, care celebrează calitatea locală: „Noi promovăm ce se numește Romanian Smile… la noi nu mai există Hollywood Smile, Dubai Smile, nu. La noi există ce se numește Romanian Smile.” Pentru pacienții care vin de peste hotare, rețeaua oferă pachete „all-inclusive” care acoperă tot confortul necesar: de la cazare și transport, până la planurile de tratament personalizate.
Clinica își va începe activitatea curentă și va primi pacienți pentru consultații începând cu data de 9 martie 2026.

