Britanica de origine română Emma Răducanu s-a calificat miercuri seară în runda a treia a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Aceasta s-a impus în turul secund, în două seturi, scor 6-2, 6-1, de indoneziana Janice Tjen (149 WTA).
Răducanu (36 WTA), câștigătoare a titlului în 2021, s-a impus după doar o oră de joc, reușind opt ași.
Britanica o va avea ca adversară în runda următoare pe kazaha Elena Rybakina (10 WTA, favorită nr. 9), care a trecut de cehoaica Tereza Valentova (96 WTA) tot în două seturi, scor 6-3, 7-6 (9-7).
În această seară, de la ora 20.00, se va disputa partida Sorana Cîrstea – Karolina Muchova, iar de la ora 21.30 este programat meciul Jaqueline Cristian – Ashlyn Krueger. Ambele dispute contează pentru turul secund la US Open.
Citește și: Știința, e timpul să strălucești!