FCU Craiova, club exclus din Liga 2, după ce FRF nu i-a acordat licența pentru viitoarea stagiune, nu se va mai baza pe Valentin David, cel care a fost „principalul” de ocazie al oltenilor în ultimul an. Fost antrenor al portarilor, transformat de Mititelu în omul bun la toate în club, se pare s-a despărțit de FCU.
Tehnicianul a confirmat vestea, precizând că decizia i-a aparținut în totalitate și că are la bază rațiuni medicale. Ceea ce a surprins, totuşi, este că despărțirea s-a produs „pe silențios”, fără ca FCU Craiova să emită vreun comunicat pe marginea acestui subiect.
„Da, am plecat acum câteva zile. Am plecat eu, de bună voie. Oricum, contractul expirase cu o lună înainte. Am nevoie de odihnă, atât. Am îmbătrânit și trebuie să iau o pauză. Eu mai sunt antrenor la un centru de copii și juniori la Consiliul Județean și mă relaxez la copii. Prefer să rămân la copii și să petrec ultimii ani pe lângă ei. Nu știu ce va fi pe viitor. Am preferat să vin acasă (n.r. în Caracalul natal), să mă odihnesc, să stau lângă familie, să am și eu weekend-uri libere.
N-am mai avut weekend-uri libere, adică de vineri până duminică, de vreo 25 de ani! Voi sta mai mult cu familia mea. Știți că, în urmă cu vreo 21 de ani, am suferit un transplant renal și vreau să am grijă de mine mai mult decât de fotbal. Cam ăsta a fost motivul pentru care nu am mai continuat, sănătatea e prioritară pentru mine, indiferent ce se întâmplă. Faptul că lucrez la copii mă ajută să mă mai detensionez. Numai domnul Mititelu știe ce se întâmplă acolo. Dânsul știe cel mai bine, în ce ligă se înscrie echipa şi ce ca urma”, a explicat Vali David, pentru Gsp.
Amical câştigat cu Gilortul Târgu Cărbunești
Fără Valentin David, FCU Craiova a susţinut, miercuri la prânz, un amical în compania celor de la Gilortul Târgu Cărbunești. Gruparea craioveană s-a impus cu scorul de 2-1, după golurile reuşite de către Pițache (80) și Manea (82). Golul oaspeţilor a venit în minutul 68, din partea lui Florin Marica.
Dan Vasilică, cel care a rămas să se ocupe de echipă, a avut prilejul în acest meci să folosească un prim 11 mult schimbat față de cel din Liga 2 din sezonul trecut. În disputa cu Gilortul, pe lângă Pepe Bauza, au apărut foarte mulți jucători tineri ca Bălașa, Biosan, Bornescu, Mario Ilie, Angelo Sârbu.
FCU Craiova: Mario-Niță, Bălașa, Diaconescu, Biosan-Abbey, Bornescu-Mario Ilie. Bauza, Vancea-Sîrbu. Au mai intrat: Pena, Pițiche, Manea, Cioablă, Purcaru, Cârstea.
Nici Claudiu Bălan nu mai face parte din planurile lui Mititelu
FCU Craiova a închis conturile în ultimele săptămâni cu mai mulți jucători. După plecările lui Albu, Pop, Ghindovean și Blidar, a venit rândul atacantului Claudiu Bălan să-şi rezilieze contractul cu FCU, conform Ediţie.ro.
Citeşte şi: Un milion de euro pentru Băsceanu, dar încă n-a debutat la Ştiinţa! Ce a spus Mihai Rotaru!