Fostul component al Craiovei Maxima, Aurică Beldeanu, a afirmat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că are aşteptări mari de la CS Universitatea Craiova în disputa de sâmbătă, de la ora 11.00, cu FC Olt, de la Slatina. „Orgoliile sunt mari la olteni, aşa că va fi un meci greu, cei de la FC Olt sunt ambiţioşi, iar până acum nu au câştigat nimic în play-off. Îşi vor vinde scump pielea, aşa cred eu. Trebuie să avem grijă, pentru că acest meci trebuie câştigat neapărat, altfel lucrurile devin complicate şi nu avem nevoie de emoţii acum, la final. Am mare încredere în băieţi şi în staff-ul tehnic, eu zic că vor da totul pentru a lua cele trei puncte necesare promovării”, a spus „Vulpea”.
Prezent la întâlnirea cu mass-media, mijlocaşul Adi Ionescu a punctat că speră să joace în deplasarea de la Slatina, oraşul său natal: „Ne aşteaptă o partidă grea, cu o echipă bine organizată, rănită, care va încerca să obţină măcar într-un meci un rezultat bun împotriva noastră. Îi respectăm, dar nu trebuie să mai facem paşi greşiţi. Eu am avut oscilaţii în privinţa sănătăţii, când m-am simţit bine, când aveam dureri la genunchi… Acum sunt sub tratament şi este ok, pot juca la Slatina. Depinde de Mister (antrenorul Gabi Balint – n.r.) dacă va conta pe mine sau nu. Cum a zis şi dânsul, trebuie să promovăm pe teren, restul, cu partea juridică, nu depinde de noi”.