Candidaturile lui Gică Popescu, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal (FRF) au fost validate astăzi de comisia însărcinată cu acest lucru, informează Agerpres. Comisia de validare a candidaturilor la preşedinţia FRF, în perspectiva Adunării Generale de alegeri din data de 5 martie, este formată din avocaţii Dorin Silviu Sabău, preşedintele Comisiei de Recurs a FRF, Gabriel Manu, preşedintele Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor a FRF, Daniel Cernat Marin, preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, şi din Adrian Stângaciu, Directorul Direcţiei Juridice a FRF.
„Au deschis plicul, totul a fost în regulă, a fost validat. Am rugat respectuos să fiu primul chemat, pentru că după amiază voi fi plecat la Cluj, iar săptămâna viitoare voi fi în Moldova”, a declarat fostul internaţional Gică Popescu la ieşirea din Casa Fotbalului.
„Cu cât se apropie data de 5 martie este normal să apară emoţiile. Sunt opt contracandidaţi, fiecare cu şansele lui. Profesioniştii au mereu emoţii, indiferent de cât de favoriţi ar fi. Ei au emoţii chiar şi la meciurile amicale”, a mai spus fostul mare fotbalist, apreciind că restul candidaţilor „nu se înscriau în această campanie dacă nu aveau un anumit număr de voturi. Eu îi respect în egală măsură, indiferent de şansele pe care le are unul sau altul. Voi păstra acest respect până la 6 martie şi desigur el va creşte dacă eu voi fi ales preşedinte. Nu sunt ranchiunos de felul meu şi nu-i cunosc personal pe contracandidaţi, dar dacă vom găsi ceva interesant în programul loc, care să adică un plus de valoare fotbalului românesc nu voi ezita să preluăm în programul nostru. Până la urmă este un singur interes, interesul fotbalului românesc, deci nu este loc de orgolii”, a conchis Popescu.
Au continuat atacurile
Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, nu a putut veni la Casa Fotbalului, deoarece se află în campanie, dar a fost reprezentat de avocatul Cristian Gabriel Vasilescu, acesta confirmând că dosarul de candidat a fost validat. „Reprezentanţii federaţiei au încercat să pună presiune pe oamenii care m-au reprezentat în campania noastră. Dosarul a fost validat, cred că au conştientizat şi ei că a început să bată vântul schimbării, care se va simţi şi la Federaţia Română de Fotbal, în cadrul alegerilor pentru funcţia de preşedinte, care vor avea loc pe 5 martie”, a declarat Burleanu.
La rândul său, fostul fotbalist Sorin Răducanu a fost şi el validat în cursa pentru şefia FRF. „Fraţilor, uitaţi-vă! Casa Fotbalului aparţine poporului, nu este nici a lui Sandu, nici a lui Popescu, nici a lui Răducanu. Dacă vreunul din trupa lui Sandu câştigă alegerile, în următorii 20 de ani nu va mai avea nimeni dreptul să intre aici. Poate doar să fie o revoluţie. S-a ales praful de fotbalul românesc. Sunt multe insuccese. Indiferent cine va fi preşedinte trebuie să existe un control din partea MTS şi a Curţii de Conturi. Liceele nu au terenuri de antrenament, în teritoriu lumea este nemulţumită”, a afirmat fostul atacant.
Sorin Răducanu nu a ezitat să-l acuze pe Gică Hagi de faptul că fostul mare internaţional „fură” juniori de la alte cluburi. „Mulţi mi-au reproşat că-l atac pe Hagi, dar el se află în conflict de interese, iar în al doilea rând fură jucători de la echipe. Poate să mă dea în judecată, îi aduc câţi martori vrea”, a spus Răducanu.
Mâine au fost convocaţi în faţa comisiei ceilalţi cinci candidaţi, Vasile Avram, Marcel Puşcaş, Paul Zarna, Octavian Popescu şi Gheorghe Chivorchian, care nu a putut să se prezinte astăzi.

