7.8 C
Craiova
miercuri, 18 martie, 2026

Totul sau nimic

Universitatea Craiova – Astra Ploieşti
Stadion
„Ion Oblemenco“, duminică, ora 18.00 (Digi Sport).
Formaţii probabile:
Universitatea:
Silviu Lung jr. – Dănănae, Zoro, Ciucă, Buşu –  Firţulescu, D. Stoica, Gîngioveanu – M. Costea, Subotic, Fl. Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.
Astra: Grigore – Măţel, Mihalache, Goian, Junior Morais – Strătilă, Seto, Croitoru, Budescu – Ţigoianu, Miranda. Antrenor: Tibor Selymes.

Aflată în „hora“ retrogradării, Universitatea nu îşi mai permite paşi greşiţi, mai ales acasă, situaţie în care întâlnirea cu Astra devine aproape capitală pentru olteni

Craiova 2011? Echipa este situată încă în zona fierbinte a clasamentului, emoţii mari în privinţa licenţei, „război“ al finanţatorului cu toată lumea… Cam acesta este „tabloul“ Universităţii înaintea unui meci foarte important, iar zestrea sărăcă de puncte a Craiovei face ca partida de duminică, cu Astra, să fie aproape capitală pentru gruparea alb-albastră. Universitatea revine acasă cu un moral şifonat după umilitoarea înfrângere de la Timişoara, iar atmosfera din vestiar – cosmetizată zilele acestea prin comunicate ale clubului şi declaraţii ale jucătorilor – nu este chiar roz. Una peste alta, întâlnirea cu Astra este un adevărat examen pentru jucători şi antrenorul Napoli. Pentru această dispută, tehnicianul italian îl are suspendat pe căpitanul Prepeliţă, dar revin Dănănae, Ciucă şi D. Lopes.
S-a vorbit zilele acestea despre faptul că Napoli ar avea un fel de atu prin prisma faptului că a fost antrenor la Astra în 2010. Totuşi, lotul prahovenilor este schimbat faţă de perioada când echipa era sub comanda sa, s-a schimbat şi sistemul de joc. În plus, Astra este echipa cea mai stabilă din punct de vedere financiar din campionatul nostru.

Bondrea: Orice rezultat este posibil

Fost antrenor al Universităţii şi, pentru o scurtă perioadă, şi al Astrei (în 2002), antrenorul Marian Bondrea a prefaţat pentru GdS meciul de duminică de pe „Ion Oblemenco“: „Prevăd o partidă destul de echilibrată. Este foarte clar că va fi o luptă acerbă pentru puncte, amândouă echipele fiind în partea a doua a clasamentului. Astra pare uşor favorită prin faptul că la ei nu sunt aşa de multe probleme cum sunt la Universitatea, aşa cum scriu mass-media. Valoarea lotului prahovean este destul de ridicată şi zic că duminică orice rezultat este posibil. Aş adăuga că echipa care va înscrie duminică primul gol va fi  câştigătoare!“.
Astra, care ajunge sâmbătă în Bănie, vizează toate cele trei puncte. La conferinţa de presă de la Ploieşti, Marius Croitoru a spus: „Vom face totul să câştigăm la Craiova“. Şi antrenorul Selymes, în interviul acordat GdS, şi în conferinţa de la clubul ploieştean, spusese cam acelaşi lucru: „Mergem să câştigăm la Craiova, care are jucători destul de valoroşi, care, dacă sunt lăsaţi să joace, pot scoate rezultate bune. Tocmai asta vrem noi, să nu-i lăsăm. Ştiu ce ne aşteaptă acolo, cum se tratează un meci de totul sau nimic“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

32 COMENTARII