31.8 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportGrigoraş, deja mai tare decât Badea

Grigoraş, deja mai tare decât Badea

Dacă în zece etape tehnicianul Ionuţ Badea a câştigat şase puncte, succesorul său, Petre Grigoraş, a obţinut şapte în numai patru runde şi a relansat Pandurii Târgu Jiu în lupta pentru evitarea retrogradării.

Pandurii Târgu Jiu, în mandatul lui Ionuţ Badea, a staţionat şase etape pe ultimul loc al clasamentului Ligii I de acolo de unde a preluat-o şi actualul antrenor Petre Grigoraş. Încă de la jocul de debut pe banca gorjenilor, 1-0 cu Sportul Studenţesc (etapa a 11-a), Grig a pasat „lanterna roşie“, iar după ultima victorie, 4-1 cu FCM Târgu Mureş, a reuşit să relanseze echipa în lupta pentru evitarea retrogradării. „Încă n-am realizat mare lucru. Cu această victorie ne-am agăţat şi noi puţin de clasament pentru că înaintea acestor meciuri, cu Rapid şi FCM Târgu Mureş, eram undeva la patru puncte de locul 16. Acum vom vedea şi dacă ne ajută rezultatele în continuare. Este o victorie importantă contra unei echipe apropiate valoric de noi şi urmează alte meciuri foarte, foarte dificile. Sperăm să adunăm cât mai multe puncte până la sfârşitul acestui tur, după care, din iarnă, vom discuta altfel“, a declarat Grigoraş. Cu şapte puncte realizate în patru etape, Pandurii nu este departe de aşteptările tehnicianului. „Cred că pot spune că sunt în grafic cu ceea ce mi-am propus de la venirea la Pandurii. Aveam două meciuri pe teren propriu, cu Sportul şi Târgu Mureş, două echipe care erau la bătaie cu noi, meciuri pe care le-am câştigat, iar în două deplasări, cu Steaua şi Rapid, am reuşit totuşi să câştigăm un punct. Mi se pare ok că am reuşit să câştigăm şapte puncte în patru etape“, a mai spus Grigoraş.
Dincolo de cifrele statistice, toate favorabile lui Grigoraş în comparaţie cu Ionuţ Badea, jocul echipei este mult mai consistent. „Meciul cu FCM Târgu Mureş trebuie uitat repede pentru că vine altul, iar până la urmă noi suntem tot acolo, într-o poziţie care nu e deloc liniştitoare. Jocul echipei însă ne dă speranţe. Asta m-a bucurat mult şi cu Rapidul, nu rezultatul în sine. Pe mine mă interesează foarte mult jocul, pentru că e imposibil ca jucând bine rezultatele să nu vină“, a afirmat tehnicianul.
Pandurii lui Grigoraş au marcat şase goluri în patru etape, tot atâtea câte au marcat în zece etape cu Badea. Mai mult, în ultimele patru etape s-au obţinut şapte puncte faţă de cele şase câştigate cu Badea pe bancă.

Pintilii, propus lui Răzvan

După „dubla“ reuşită cu FCM Târgu Mureş, Pintilii a fost propus de către Petre Grigoraş naţionalei conduse de Răzvan Lucescu. „Mihai Pintilii mi se pare un jucător extrem de serios. Este un profesionist, un jucător care sunt convins că poate să joace şi mai bine decât a făcut-o până acum şi nu este departe şi timpul când va fi convocat la echipa naţională“, a declarat Grigoraş după jocul cu mureşenii. Jucătorul este însă conştient că pentru a intra în vederile lui Lucescu jr. Pandurii trebuie să părăsească locurile din subsolul clasamentului. „Mă bucur pentru apreciere, dar «naţionala» e departe de mine. Muncesc pentru a-mi face treaba cât mai bine, însă trebuie să mai progresez. Oricum, selecţionerul a spus că nu vrea jucători de la formaţii care se bat la evitarea retrogradării, aşa că singura mea şansă e să ajung cu Pandurii mult mai sus în clasament“, a reacţionat Pintilii. Căpitanul pandurilor susţine că ultimele rezultate ale pandurilor nu sunt deloc întâmplătoare. „Suntem mult mai ofensivi. Jucăm un fotbal spectaculos şi am demonstrat că ne putem bate cu oricine. Avem jucători foarte buni, tehnici, care pot destabiliza orice apărare. Dacă vom continua aşa, un singur lucru vă garantez: nu vom retrograda“, a mai spus Pintilii. Acesta s-a accidentat şi a fost înlocuit în minutul 73, dar nu sunt motive de îngrijorare în privinţa sa. „Nu este o accidentare serioasă, nu pe el mi-aş fi dorit să-l schimb, dar n-am vrut să risc. Avem în continuare meciuri foarte importante, jucăm sâmbătă la Universitatea Cluj, apoi pe teren propriu cu FC Braşov. Ne interesează foarte, foarte mult aceste partide şi nu puteam risca o accidentare care să-l scoată din circuit“, a explicat Grigoraş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII