Știri de ultima orăSportVoina, debut cu stângul la naţională

Voina, debut cu stângul la naţională

Tricolorele au cedat clar în faţa Norvegiei, scor 23-30, în prima partidă de la Cupa Mondială din Danemarca.

Noul selecţioner al echipei naţionale de handbal feminin, Radu Voina, a debutat cu stângul la prima sa partidă de pregătire. România a întâlnit în meciul de debut la Cupa Mondială din Danemarca o formaţie redutabilă, Norvegia, campioana olimpică en-titre, care nu a contat însă pe trei dintre piesele grele care cucereau aurul în China, Hammerseng, Nyberg şi Lybekk.
Tricolorele au jucat bine în primele 20 de minute ale întâlnirii, când s-a mers cap la cap. În finalul primului mitan, elevele lui Voina au greşit mult, Şoit şi Amariei excelând la acest capitol, iar nordicele au apăsat pe acceleraţie şi au intrat la cabine cu un avantaj liniştitor, scor 17-11. Repriza secundă le-a aparţinut în totalitate norvegiencelor, iar antrenorul Marin Breivik şi-a permis luxul de a rula întreg lotul de jucătoare pe care l-a avut la dispoziţie.
La final a fost 30-23 pentru Norvegia, România suferind o înfrângere usturătoare. Marile câştiguri ale naţionalei tricolore au fost portarul Paula Rădulescu, rechemată la lot după doi ani, şi cea mai bună marcatoare, chimista Valentina Ardean Elisei, iar deziluzia, Ionela Gâlcă, actuala rulmentistă fiind într-o scădere vizibilă de formă.
Pentru România au marcat: Elisei (6 goluri), Lecuşanu (3), Geiger (3), Gâlcă (2), Cruceanu (2), Cioarec (2), Meiroşu (1), Şoit (1), Manea (1), Balint (1), Brădeanu (1). Pentru Norvegia au marcat: Riegelhuth (7 goluri), Larsen (5), Nostvold (4), Johanssen (4), Blanco (4), Aamodt (1), Herrem (1), Kristiansen (1), Frafjord (1), Breivang (1), Kristine Lunde (1).
În cealaltă partidă a zilei din Grupa B a Cupei Mondiale, Germania a trecut la limită de Suedia, scor 27-26, iar în Grupa A, Franţa a trecut de Ungaria cu 29-23. Danemarca a produs surpriza, trecând de campioana mondială, Rusia, cu 32-27. 

Azi, contra Germaniei

În ultima partidă a Grupei B, România va întâlni astăzi Germania, de la ora 15.00, în reeditarea finalei mici a Campionatului Mondial din Franţa. Pentru a spera la accederea în faza semifinală a întrecerii, elevele lui Radu Voina trebuie să se impună pentru a ocupa poziţia a doua în clasament. Primele patru clasate primesc premii în bani: 25.000 de euro – locul 1, 15.000 de euro – locul 2; 10.000 de euro – locul 3 şi 5.000 de euro – locul 4. România s-a clasat pe locul patru în 2005, pe doi în 2006 şi pe cinci în 2007.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS