Știri de ultima orăSportTricolorii încep pregătirile pentru CM 2010

Tricolorii încep pregătirile pentru CM 2010

Selecţionerul Victor Piţurcă a stabilit lotul pentru amicalul cu Letonia, prima partidă de verificare înainte de startul în preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud.

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a anunţat lotul de 18 jucători pentru meciul amical cu Letonia, în care l-a inclus şi pe jucătorul formaţiei Oţelul Galaţi, Gabriel Paraschiv, care la 30 de ani a fost chemat în premieră la echipa naţională. După patru etape, Gabriel Paraschiv este cel mai bun marcator din Liga I, cu şapte goluri.
Piţurcă a fost nevoit să renunţe la patru dintre fotbaliştii care evoluează în străinătate şi se aflau iniţial pe listă, Răzvan Raţ, Paul Codrea, Florentin Petre şi Daniel Niculae, toţi urmând să lipsească din cauza accidentărilor.
Cei 18 jucători convocaţi de Piţurcă sunt următorii: Bogdan Lobonţ (Dinamo Bucureşti), Eduard Stăncioiu (CFR Cluj) – portari; Cosmin Contra (Getafe), Cristian Săpunaru (FC Porto), George Ogăraru (Ajax Amsterdam), Gabriel Tamaş (AJ Auxerre), Sorin Ghionea (Steaua Bucureşti), Cosmin Moţi (Dinamo Bucureşti), Cristian Pulhac (Dinamo Bucureşti) – fundaşi; Bănel Nicoliţă (Steaua Bucureşti), Mirel Rădoi (Steaua Bucureşti), Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova), Costin Lazăr (Rapid Bucureşti), Gabriel Paraschiv (Oţelul Galaţi), Nicolae Dică (Calcio Catania) – mijlocaşi; Adrian Mutu (Fiorentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Florin Bratu (Dinamo Bucureşti) – atacanţi.
Partida amicală România – Letonia se va disputa mâine, de la ora 20.45, pe stadionul „Tineretului“ din Urziceni.

„Letonia are un stil asemănător Lituaniei“

Selecţionerul tricolorilor a dezvăluit că a ales Letonia pentru un meci amical, deoarece are jocul asemănător cu al Lituaniei, adversara României din grupa de calificare la CM 2010.
„Am optat pentru Letonia pentru că se aseamănă mult ca joc cu echipa Lituaniei. Eu sper să facem un joc bun şi să obţinem un rezultat pe măsură. Este foarte important să avem un start bun şi o atmosferă pe măsură. Cine nu se va integra nu va veni la echipă, iar acest lucru se va întâmpla indiferent de nume“, a spus „Piţi“.
Tehnicianul român s-a declarat îngrijorat de nenumăratele accidentări pe care le-au suferit jucătorii naţionalei, dar şi de situaţia portarilor.
„Sunt multe absenţe şi acest lucru mă îngrijorează, pentru că este vorba de jucători precum Raţ sau Chivu. De asemenea, sunt foarte neliniştit din cauza situaţiei portarilor Coman şi Popa. Imaginaţi-vă că Lobonţ s-ar accidenta şi gândiţi-vă ce probleme am avea atunci“, a spus Piţurcă.

„Va fi o luptă extraordinară pentru calificare“

Victor Piţurcă a opinat că grupa de calificare la Campionatul Mondial din Africa de Sud este foarte dificilă şi poate chiar mai grea decât cea de calificare la Euro 2008.
„Cred că această grupă de calificare este mult mai grea decât cea de calificare la Euro, cu trei-patru adversari valoroşi şi mai ales prin prisma faptului că se califică direct la turneul final doar echipa de pe primul loc. Va fi o luptă extraordinară pentru calificare. Este un nou început pentru echipa naţională şi ne aşteaptă un sezon foarte greu, cu trei meciuri importante cu Lituania, Insulele Feroe şi Franţa. Mi-aş dori cele nouă puncte puse în joc, dar m-aş mulţumi şi cu şapte“.
România face parte din Grupa 7 de calificare la Campionatul Mondial din 2010, alături de Franţa, Serbia, Lituania, Austria şi Insulele Feroe. România va debuta în campania de calificare cu un meci, care se va disputa pe 6 septembrie, împotriva Lituaniei (stadion „Dr. Constantin Rădulescu“ din Cluj, de la ora 21.00). În acest an, tricolorii vor mai disputa două partide, cu Insulele Feroe, pe 10 septembrie (stadion „Torsvollur“ din Torshavn, de la ora 19.30), şi cu Franţa, pe 11 octombrie (stadion „Farul“ din Constanţa, ora 20.30).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU